Tag Archives: UniCredit Leasing Transmaraton 2012

Dedicatie pentru TRANSMARATONISTI: 25 de DE CE-uri.

Fara legatura directa cu Transmaraton-ul, dar inspirat de alergatorii care au participat la acest eveniment, m-am gandit sa scriu despre motivele pentru care transpiram in arsita, vant, ploaie, ninsoare sau pe banda de la sala. Lista de mai jos nu cuprinde toate motivele – va invit sa extindem lista; de asemenea, cred ca fiecare dintre noi adera la mai multe dintre motivele de mai jos.

1. Pentru relaxare (eliberarea stresului). In ziua de azi, primim mai multe informatii intr-o zi decat primea un om in urma cu 200 de ani intr-o viata intreaga. Traim intr-un ritm mult mai rapid, diferit de cel al universului (cati dintre noi au, in conditii normale, ritmul cardiac de maxim 60 bpm?), iar presiunea sociala de pe umerii nostri este enorma. Alergatul ne ajuta sa avem un puls mai scazut atunci cand suntem in repaus si, din punctul meu de vedere, este o excelenta forma de meditatie activa…

2. Pentru a ne depasi limitele. De cele mai multe ori, ne autolimitam – probabil direct proportional cu stima de sine. „Nu merit un job care sa imi placa mai mult”, „Nu pot sa scap de kilogramele astea in plus”, „Nu pot sa alerg mai mult de 1 kilometru”, „Nu sunt facut pentru asta”, „Nu o sa cunosc niciodata persoana potrivita”… – sunt tot felul de bariere si de piedici pe care ni le punem singuri, iar consecinta este ca ne inconjuram – involuntar – de oameni care sa ne valideze aceste opinii (negativisti, nihilisti, pesimisti etc.). Alergatul ne ajuta sa dovedim contrariul: POT!!! Si, de aici incolo, incep sa se schimbe multe, inclusiv anturajul…

3. Pentru a petrece un pic de timp cu noi insine. Cand a fost ultima data cand ne-am deconectat total, ne-am ascultat vocea interioara si am avut un dialog cu noi insine? Dupa primele 10-15 minute de alergat, toate gandurile care ne bombardeaza de obicei dispar si ne putem concentra pe o singura idee care, de regula, este cel mai aproape de visele noastre…

4. Pentru o stare (mult) mai buna a sanatatii. Mai este cazul sa detaliez? Schimbarile se observa rapid si ne impacteaza fizic, mental, emotional si spiritual (a propos, stiati ca ASICS este acronimul latinescului Anima sana in corpore sano?). Mai multe endorfine, dopamina, fericire. Sange mai fluid, mai alcalin. Ne imbolnavim mai rar. Diminuam foarte mult riscul de cancer. Crestem speranta de viata si imbunatatim considerabil calitatea ei.

5. Pentru a ne mentine in forma. Alergand,  devenim mai rapizi, mai puternici, mai rezistenti.

6. Pentru a depasi momentele dificile. Nu inseamna ca fugim de ele, ci doar ajutam psihicul si sufletul sa gestioneze mai bine astfel de momente. Pentru ca alergatul ne sporeste anduranta, ne ajuta sa avem o abordare diferita a vietii si sa fim pregatiti pentru incercarile vietii, indiferent cat de grele vor fi.

7. Pentru a (ne) dovedi ca putem sa ne depasim conditia sau asteptarile (noastre sau ale altora). Seamna putin cu punctul 2, dar ma refer la faptul ca alergatul ne ajuta sa avem, din cand in cand, o reconfirmare a faptului ca suntem niste fiinte minunate si capabile de lucruri marete!

8. Pentru a sustine o cauza in care crezi. Cand alergi pentru tine este ok, dar cand alergi pentru altii este extraordinar. Si primesti (nu stiu de unde!) forta de a trece mai usor peste orice obstacol aparut pe parcursul unei curse. Poata ca nu este intamplator faptul ca Transmaratonul a avut 100% rata de finisheri. Si nu vorbim de un cros de 3 kilometri, ci de un semi-maraton montan, cu diferenta de nivel de 1.000 de metri, respectiv un ultra de 70 km – amandoua avand la start o multime de debutanti!

9. Pentru a avea energia de a pune in practica planurile pe care ni le facem. Oricat de motivati si de informati am fi, vom esua in realizarea viselor noastre daca ne va lipsi energia de a actiona. Alergatul ne incarca bateriile, precum dinamul de la lanternele Varta din kitul de inscriere la Transmaraton…

10. Pentru o schimbare de peisaj. Facand zi de zi acelasi lucru, mergand in aceleasi locuri si discutand cu aceeasi oameni, vom obtine aceleasi rezultate (Einstein spunea ca este o nebunie sa iti doresti, in astfel de conditii, rezultate diferite). Alergatul ne ajuta sa ne bem cafeaua, ceaiul, sucul, apa etc. cu oameni de la care avem ce invata. Nu degeaba se spune ca devenim asemenea celor cu care ne bem cafeaua…

11. Pentru a castiga o competitie sau un pariu. Da, unuii dintre noi sunt competitivi. Nimic rau in asta. Pana la urma, viata insasi este o cursa de supravietuire. Personal, singurul ‚concurent’ pe care doresc sa il depasesc este Andrei-ul de ieri, pentru a il ajunge pe Andrei-ul de maine.

12. Pentru a deveni sportiv profesionist. In 99% din sporturi se impune sa avem o conditie fizica excelenta, iar alergatul ne ajuta sa o obtinem. Pe vremea cand ma uitam la meciuri de fotbal (a long, long time ago, in a far, far galaxy...), apreciam foarte mult jucatorii care alergau non-stop si se luptau pentru fiecare minge, chiar daca nu aveau realizarile tehnice ale fotbalistilor ‚talentati’. Cine doreste sa faca performanta in sport (mesaj adresat mai ales celor care sunt la varsta la care mai pot opta pentru o cariera in acest domeniu), sa trateze cat se poate de serios alergarea.

13. Pentru o postura corecta. Timp de 34 de ani am mers ca o rata (nefolosind diacritice, ma simt nevoit sa explic ca ma refer la pasare, nu la rate bancare). Incepand sa alerg, am reinvatat sa merg, iar asta m-a ajutat sa mai corectez din postura. Bineinteles, inca mai lucrez la asta, dar cred ca sunt pe drumul cel bun. Mi-am propus sa trec prin viata cu capul sus si privirea inainte, nu cocosat, cautand monede pe strada…

14. Pentru a fi mai tolerant. Dupa o ora de alergat, viata pare cu totul altfel. De fapt, este la fel, dar o privim din alt unghi. Comunicam mai asertiv (pe principiul ‚eu sunt ok, tu esti ok’) si vedem (cautam activ) partea frumoasa a lucrurilor si a oamenilor. Si suntem mult mai calmi!

15. Pentru un stil de viata diferit. Cand incepem sa alergam, organismul incepe sa ne traga de urechi atunci cand nu ii dam combustibilul potrivit. E ca o masina; daca doar ne plimbam prin oras cu ea, 2-3 kilometri pe zi, probabil ca nu conteaza ce benzina si ulei ii dam. Dar daca participam la curse de raliu, probabil ca motorul va ceda destul de curand daca nu ii dam ce trebuie. De aceea, alergatul este o ocazie excelenta de a face un bilant, de a ne schimba dieta, programul de somn si cantitatea de apa consumata.

16. Pentru a slabi. In continuarea punctului 15, cred ca slabitul nici macar nu ar trebui sa ne preocupe prea mult. Alergatul ne ajuta sa ajungem la greutatea noastra optima, fara a fi nevoie sa ne infometam, sa facem cure drastice cu diuretice, sa ne imbolnavim si sa ne privim disperati in oglinda. Partea interesanta este ca, de multe ori, ne putem pastra greutatea dupa 6 luni de alergat, dar kilogramele sa fie cu totul altfel distribuite (mai bine, fireste!)…

16 bis. Pentru a ne invinge temerile. Cum sa ne invingem marile temeri daca nu le invingem pe cele minore precum frica de schimbare? Dupa ce observam ca trezitul cu o ora mai devreme si alergatul nu ne adorm cu capul pe birou, ca putem trai fara paine si circ (televizor), ca ne putem satura si fara carne, ca putem pleca la timp de la job, ca ne putem gestiona mai bine timpul si ca devenim mai productivi, putem trece la lupta cu adevaratele fobii (vorbitul in public, avioane, caini etc.).

17. Pentru inspiratie si motivatie. Indiferent ca vrem sa devenim o sursa de inspiratie pentru propria persoana sau pentru cei din jur, efortul nostru de a invinge comoditatea si de a alerga nu va trece neobservat. Ne va da dependenta si ii va contamina pe cei dragi…

18. Pentru echipa. Alergatul poate fi un act intim, un lucru pe care il facem pentru a fi singuri cu gandurile noastre, sau poate fi o bucurie pe care o impartim cu familia, prietenii, colegii si alti oameni cu aceeasi pasiune. Cine a alergat in grup, poate depune marturie… Paradoxul este ca alergatorii nu vorbesc despre alergare atunci cand alearga si vorbesc doar despre alergare atunci cand stau pe loc…

19. Pentru mai multa bucurie si pasiune. Nu voi reveni la ideea dopaminei, ci la satisfactia care vine „la pachet” cu alergatul. Daca va sclipesc ochii atunci cand urmeaza sa iesiti la alergat, atunci intelegeti la ce ma refer…

20. Pentru a avea noi prieteni si oportunitati. Suntem fiinte sociale, ne place sa relationam, sa avem un sentiment de apartenenta. Cred ca apartenenta la ‚specia’ alergatorilor este minunata!

21. Pentru evita durerea sau scapa de ea. Un alt paradox: cu cat alergam mai mult, cu atat ne simtim mai bine si durerile scad spre zero. Daca ne amintim cum eram inainte de a deveni alergatori, cu siguranta gasim acolo dureri de cap, de spate, de picioare, de aia, de balaia… Orice calcatura gresita se transforma in entorsa, orice somn cu ‚gatul sucit’ sau statul in aer conditionat  ne intepenea o saptamana s.a.m.d.

22. Pentru a fi la moda. De vreo 40.000 de ani, alergatul nu a devenit in niciun moment desuet. Poate ca echipamentul s-a schimbat, societatea a evoluat (sau involuat), dar alergatorii continua sa fie un exemplu de vointa si sanatate.

23. Pentru a fi / ramane atractiv(a). Toti cei care citim aceste randuri suntem adulti si intelegem cum merg lucrurile pe lumea asta. Sunt putini cei care isi doresc sa fie neatractivi si respinsi de semenii lor. Pana la urma, cu totii ne cautam fericirea, iar parte a acestei fericiri este si un partener de viata cu care sa impartim bucuriile si tristea. Alergatul nu iti garanteaza asta, dar iti sporeste sansele. Daca nu prin faptul ca esti mai atractiv(a) fara burta si radiind de fericire, atunci macar prin faptul ca mai schimbi peisajul (vezi punctul 10…)

24. Pentru a avea si pastra o reputatie. Reputatia este, de fapt, brandul nostru personal, felul in care suntem perceputi. Alergatul ne ajuta sa fim mai populari si sa avem o reputatie mai buna, cel putin fata de oamenii care conteaza cu adevarat pentru noi.

25. Pentru a ramane tineri. Imbatranim cand incetam sa ne mai jucam, iar alergatul este o joaca (ati vazut copii care sa stea sau sa se plimbe?). Am intalnit atatia sexagenari si septagenari alergand (pe unii chiar mi-a fost extrem de greu sa ii depasesc si a trebuit sa trag tare pentru a nu suferi umilinta de a aparea in poza de finish alaturi de ei…) si aratand cu 15-20 de ani mai tineri, incat nu simt nevoia de a prezenta argumente in acest sens. Punct.

BONUS: Pentru a ne schimba atitudinea. Probabil ca acest punct ar trebui sa fie o concluzie a celor de mai sus. Devenim (mai) constienti de propria persoana, realizam ca intre noi si ceea ce dorim sa realizam in viata se afla doar comoditatea noastra si renuntam la vechile scuze; iesim din zona „nu pot sa fac asta, pentru ca…” si ne mutam in „pot sa fac asta, daca reusesc sa…”

Cam astea au fost gandurile mele din avion & aeroport. Imi place sa cred ca nu am fost cel mai rapid dintre cei x zeci de milioane de spermatozoizi doar pentru a imi petrece viata pe canapea, cu berea in brate… 🙂

PS – intre timp, am ajuns in Tara Galilor, unde am avut parte de o intalnire-surpriza. Va povestesc in postul urmator despre cine este vorba…

Transmaraton, povestea unui vis implinit – partea a 2-a.

Cu gandul la Ironman-ul de duminica si cu focus pe ultimele task-uri de la birou inainte de plecarea de maine dimineata, o sa fiu mai telegrafic decat de obicei, dar voi incerca sa surprind ‘esenta’ Transmaraton-ului. Inainte de asta, o sa va spun ca editia I nu este nicidecum incheiata. Atat munca noastra, a organizatorilor, cat si efortul alergatorilor de a obtine noi donatii, continua. Link-urile personalizate de pe site-ul Transmaraton vor ramane active pana la sfarsitul lunii, astfel incat prietenii alergatorilor sa ii felicite pentru reusita si sa le rasplateasca implicarea. Cat despre organizare, suntem la faza in care colectam poze, filme, testimoniale si multumim tuturor celor care ne-au ajutat si sprijin, material si/sau moral (a propos, va multumesc mult pentru comentariile postate pe blog!!! :)). In paralel, chiar daca mai avem 360 de zile pana la editia urmatoare, am inceput deja pregatirile…

Desi aveam de gand sa plecam joi dupa-amiaza spre Balea Cascada – locul de start al celor 2 probe si ‘cartierul nostru general’ – ne-am amanat plecarea pentru vineri dimineata, la prima ora. Drumul a durat mai mult decat ne asteptam, dar in jurul pranzului am ajuns la ‘locul faptei’.

Daca anticipam un punct slab al Transmaraton-ului, acela a fost cu siguranta capitolul ‘cazare’. Transfagarasanul are, pe partea nordica, putine locatii care sa ofere mai mult de 20-30 de locuri. De fapt, doar 3: Cabana Balea Cascada, Complex Europa Transfagarasan si Complex Pastravarie Albota – care, impreuna, ofera vreo 200 de locuri. Daca Albota se ridica la standardele UE (cei care au fost la festivitatea de premiere pot confirma…), celelalte doua locatii mai necesita ‘mici’ retusuri si un sprijin (sau „customer service„) mai consistent pentru turisti din partea personalului. Oricum, ele au servit obiectivului principal al participantilor Transmaraton: un acoperis deasupra capului, inainte de alergarea de sambata…

Prima noastra grija a fost de a descarca si, apoi, impacheta, kit-ul de concurs. In urmatoarele 2-3 ore urmau sa soseasca primii alergatori si nu am fi vrut sa ii intampinam carand si aranjand cutii… Asociatiile si voluntarii ne-au dat o mana de ajutor si am reusit sa fim gata relativ la timp… 🙂

Sedinta tehnica ar fi trebuit sa aiba loc la ora 20.00, dar multi dintre alergatori au ajuns dupa ora 21.00, asa ca am inceput cu intarziere; am inceput cu informatiile pentru ultramaratonisti, pentru a le da posibilitatea sa se duca la culcare mai repede si sa fie in forma la startul de a doua zi, de la 7. Am continuat cu semi-maratonistii, iar pe la ora 23.00 toata lumea era in drum spre pat (inclusiv Alex & Ema, copiii nostri, carora le-am dat voie sa stea ‘peste program’ si sa asiste la sedinta tehnica :))

Asadar, toata lumea dormea, cu exceptia noastra, a organizatorilor, a fetelor de la Escapage (good job, girls!!) si a ultimilor alergatori si voluntari, care au continuat sa vina pana aproape de ora 3 dimineata, cand am reusit si eu sa motai, pe un covor, pentru vreo 2 ore… 🙂 Cu toate eforturile noastre, nu am reusit sa convingem gazda sa mentina restaurantul deschis mai tarziu de ora 22.00, asa ca celor care au sosit dupa aceasta le-am oferit din stocurile noastre de biscuiti Leibniz, ciocolata Ritter Sport si apa Vittel. De asemenea, receptia s-a inchis la ora 24.00, astfel ca ultimii concurenti sositi au fost grupati in camerele voluntarilor sau ale organizatorilor (eu i-am cedat cu drag patul unuia dintre fotografi :)).

Dimineata, pe la 5, am iesit din cabana pentru a ‘verifica’ starea vremii. Frig (6-7 grade), dar cerul plin de stele, ceea ce insemna ca vom avea o zi insorita. Yuu-huu!!! 🙂 Primul dintre alergatorii cu care m-am intalnit a fost Adrian Ber, care dormise intr-un cort, langa cabana si care avea sa castige ultra-ul de 70 de km (deci, cine se trezeste de dimineata…). In scurt timp a aparut si Gabi, iar prima noastra grija a fost de a incalzi, la o butelie, cafeaua pe care o pregatisem cu o seara inainte pentru ultra maratonisti (pentru ca restaurantul urma sa se deschida de abia la 8). Apoi, ne-am pus pe montat poarta de start, steagurile tarilor reprezentate de alergatori, instalatie de sunet etc. Nici nu ne-am dat seama cand s-a facut 7 – ora oficiala de incepere a ultra-ului. Punctualitatea noastra a fost data peste cap cu vreo 7-8 minute de unul dintre cei 9 ‘ultrasi’, pe care emotiile l-au directionat catre toaleta. Oricum, nu a fost o tragedie… 🙂

Startul ultra-ului a fost unul ‘discret’, fara muzica, spectatori (altii decat noi, voluntarii si cateva rude si prieteni ai alergatorilor) si cu o talanga pe post de pistol. Cei 9 alergatori au plecat, insotiti de echipa de suport (biciclistii si masina de asistenta), in linistea unui Transfagarasan netulburat – inca – de masini…
Gabi a plecat cu ultra-trans-maratonistii, eu am ramas la start, pentru intalnirea cu semi-maratonistii, care incepeau sa se trezeasca si sa dea semne de viata… 🙂 In jur de ora 8, muzica a inceput sa rasune si, in scurt timp, startul era foarte animat, concurentii facandu-si incalzirea printre chioscurile cu suveniruri. Cei 3 kinetoterapeuti voluntari nu au stat degeaba si au remediat mici dureri si crampe musculare ale alergatorilor. Evident, greul urma sa ii astepte la finish

La 8.30 au aparut si Politia, Jandarmeria, Ambulanta, la 8.50 am facut pozele de grup, iar la 9.00 s-a dat startul; fundal sonor: un remix dance al Viva la vida (Coldplay). Vremea perfecta, 17-18 grade, cer senin si atmosfera plina de energie! Dupa ce au plecat si ultimii concurenti, ne-am urcat in masini si am plecat spre zona de finish, unde urma sa pregatim welcome-ul alergatorilor). Am ajuns in aproape 30 de minute, Acolo, voluntarii erau pregatiti, mesele asteptau incarcate cu sandwich-uri, fructe, batoane Corny, bere (fara alcool :)), isotonice, dulciuri (am avut inclusiv jeleuri ursuleti Haribo si Marshmallows – absolut geniale, mai ales pentru copiii care isi asteptau parintii :)), kinetoterapeutii ajunsesera si ei, muzica si cheerleader-ele de la Incubator107 incalzeau atmosfera, iar eu ma rugam ca toti concurentii sa ajunga teferi si nevatamati… 🙂

In curand, ajung primii concurenti de la semi, Victor si Stefan, cot la cot. Apoi, unul cate unul, si ceilalti. I-am asteptat pe toti si am avut onoarea de a le inmana medalia de finisher, impreuna cu unul dintre voluntari (merci, Vlad :)); asta mi-a dat niste emotii ca atunci cand eram scos la tabla, la ora de chimie, dar si bucuria pe care o simteam cand aflam ca am scapat de corigenta… 🙂 In paralel, Oana (sotia mea) facea poze tuturor alergatorilor care treceau prin poarta (le vom posta curand :)), iar Alex si Ema stateau prin preajma, alaturi de bunicii lor, aplaudand finisher-ii… Din cand in cand, vorbeam la telefon cu Gabi pentru a afla ultimele informatii despre cursa de ultra. La 12.55, vine si vestea cea mare: primul ultra maratonist a terminat cursa, cu un timp excelent: sub 6 ore!!! Evident, ea a fost intampinata cu multe aplauze si urale de toti alergatorii prezenti la finish…

[va urma!]

Transmaraton, povestea unui vis implinit – partea 1.

„…UniCredit Leasing Transmaraton va fi cea mai mai frumoasa si mai bine organizata competitie de alergare din tara, rivalizand cu competitiile de top similare din intreaga lume”. Asa se incheia, in urma cu aproape un an, prezentarea facuta in fata Management Board-ului companiei la care lucrez, prin care propuneam sa sprijinim o competitie de alergare pe Transfagarasan gazduita pe o platforma de fundraising.

Bunicul meu avea o vorba: „daca tot faci un lucru, fa-l pana la capat si fa-l bine!”. O filosofie de viata foarte simpla, dar extrem de folositoare. In cele 11-12 luni de brainstorming si organizare, atat eu cat si Gabi Solomon, fundatiile si partenerii am avut in permanenta dorinta de a organiza un eveniment de calitate, memorabil si de impact. Ma uitam acum cateva minute pe folderele Transmaratonului si ma cruceam cu 2 maini… 🙂 Mii de e-mail-uri, grupate in cateva parti (functie de stadiul organizarii) si zeci de (sub)categorii, pe care le enumar aleator: Concurenti, Inscrieri, Chestionare, Buget, Cheltuieli, Sponsori, Fundatii, Voluntari, Logistica, Comunicare, Media & PR, Cazari, Amanare (am fi preferat sa nu avem folderul asta…), Autorizatii (muuuuulte!!! – pe ultima am primit-o vineri seara!!), Numere de concurs, Chip-uri (de masurare timp), Arcada gonflabila, Bannere, Muzica/DJ, Animatie zona finish, Kit inscriere, Poster, Medalii, Pagina Web, Blog, Rapoarte, Cina festiva, Puncte de alimentare, Hidratare, Kineto-terapeuti, WOW!, Logo-uri, Fotografi, Poze, Video, Panou concurenti, Polita de asigurare, Regulament, Diplome, Transport, Feedback, Testimoniale – si ma opresc aici, pentru a nu umple acest articol doar cu denumiri de foldere. 🙂

Tot ce vedeti mai sus este un sumar al ideii ca trebuie sa oferim participantilor la Transmaraton tot ce am vazut bun la marile concursuri din strainatate (… dar cu un buget infinit mai mic, care sa ne impuna sa fim mai creativi :)) si, in plus, sa adaugam cateva elemente WOW!, care sa il faca unic si memorabil.

Impresia generala, strangerile calduroase de maini, zambetul participantilor si mail-urile de multumire primite astazi ne intaresc convingerea ca evenimentul a fost unul reusit. In plus: 100% rata de finisher-i (cred ca asta se intampla mai rar la astfel de competitii!!), zero abandonuri, zero accidentari serioase (durerile musculare nu se pun :)) si zero gunoaie lasate pe Transfagarasan – cam asta ar fi bilantul nostru…

Urmeaza partea a 2-a, cu ‘filmul’ Transmaratonului.

Pe curand!

Transmaraton – inainte de povestea propriu-zisa…

Multumim Skycam, sunteti G.E.N.I.A.L.I.!!!

Out of office: sunt plecat la Transmaraton…

Drumul de la un vis la realitate nu este intotdeauna scurt si simplu. Ceea ce incepuse in urma cu aproape un an ca un ‘mic pitic pe creier’ este pe cale de a prinde (maine) contur: prima editie a UniCredit Leasing Transmaraton!

Pe principiul cand totul va fi zis si facut, vei fi facut mai mult decat vei fi zis?, ma bucur enorm ca munca depusa la acest proiect nu a fost zadarnica. In primul rand, donatiile pentru Hospice si ViitorPlus au depasit (chiar acum cateva ore) cota 100.000 RON. Asta inseamna ca suntem destul de aproape de ‘target’-ul pe care ni l-am asumat la inceputul campaniei, ca 150 de pacienti vor primi ingrijire paliativa si ca 10.000 de puieti vor fi plantati si ingrijiti. Poate ca cifrele nu sunt bombastice, dar fiecare viata si fiecare planta conteaza. In al doilea rand, toti cei implicati (Gabi Solomon, Ro Club Maraton, concurentii, voluntarii, sponsorii, partenerii, media) au rezonat la cauza acestui eveniment si la misiunea noastra de a oferi participantilor o experienta absolut memorabila, si au avut un nivel de implicare foarte mare (si de calitate). Si, nu in ultimul rand, simt ca am pus o caramida la un eveniment care va continua si va creste de la un an la altul.

In cateva ore plecam spre Transfagarasan, cu convingerea ca totul se va termina cu bine si cu speranta ca vremea va tine cu noi. In viata, exista lucruri pe care le putem controla si lucruri in afara sferei noastre de control. Pentru tot ce tine de prima categorie am dat tot ce aveam mai bun din noi. Pentru a doua… ne-am luat masuri de precautie.

Pe curand!

PS – dedic aceasta prima editie bunicului meu, care s-a stins din viata in urma cu doua luni, dupa o lupta indelungata cu cancerul. Din pacate, nu a reusit sa castige lupta cu moartea, dar a castigat-o pe cea cu durerea, multumita ingrijirii paliative. Multumim, Hospice!