Tag Archives: Gaz pe Foc

10 lucruri pe care (probabil) nu le sti(a)ti despre mine.

3In urma cu ceva timp am participat la un curs, la inceputul caruia trainer-ul ne-a invitat sa ii cunoastem mai bine pe ceilalti participanti, scriind o lista de din categoria „Colegii mei ar fi suprinsi sa afle despre mine ca…”. Gasind aceasta lista in dosarul cursului, m-am gandit ca – daca tot ma cititi de ceva timp – poate vi s-ar parea interesant sa aflati lucruri indedite despre autorul acestui blog. Stati linistiti, nu veti gasi cuvantul „vegetarian” in lista de mai jos… 🙂

1. In clasa a 5-a am frecventat un cerc de literatura (la „palatul pionierilor si soimilor patriei”) si scriam povestiri SF. Intr-o zi mi-am uitat (si pierdut) intr-o cofetarie caietul cu toate povestirile mele (si nu aveam copie…). De suparare, am abandonat scrisul de povestiri si m-am retras din acest cerc…

2. La 11 ani am cazut intr-o hazna, ramasa „descoperita” (dar camuflata de un strat de zapada) in urma demolarii unui wc public din parcul Floreasca. Din fericire, m-am afundat doar pana la brau [chiar si asa, sper sa fi fost suficient pentru a avea noroc toata viata!]. In locul acela se afla acum „Ambiance Cafe”. Ceva ma opreste sa frecventez acea cafenea… 🙂
3. Am grupa sanguina A2, RH negativ (ca aproximativ 5% din populatia Romaniei). Daca avetia ceasta grupa de sange si aflati vreodata ca am avut un accident… hai la donare! 🙂
4. M-am nascut fara masele de minte (mutatie genetica prezenta la 10-20% din populatie). Chiar si asa, ma descurc binisor la rontaitul migdalelor crude…
eco5. Ca urmare a unei anomalii de dezvoltare embriologica (prezenta la 10% din polulatie), am o splina accesorie. Nu stiu daca asta ma ajuta sa alerg atat de mult (ii rog pe sedentari sa nu foloseasca asta drept scuza de tipul „nu ma apuc de alergare, pentru ca am doar o splina”… :)), dar cert este ca ea poate substitui, in cazul in care spina principala ‘crapa’, rolul acesteia…
6. In 1997 am fost arestat, impreuna cu un grup de suporteri, sub acuzatia incendierii peluzei unui stadion. Am fost dus la Circa 22 (…cred), de unde am reusit sa evadez pe la 3 dimineata, catarandu-ma intr-un pom si sarind pe un garaj. Am scapat, astfel, de un dosar penal, care m-ar fi urmarit toata viata. Dupa acest incident, am renuntat la a fi „ultras”, iar 13 ani mai tarziu deveneam „ultra”… [ca paranteza, desi au trecut 17 ani, nimeni nu recunoaste ca vina incendierii apartine celor care asigurau la acea vreme ‘protectia’ si care au aruncat inapoi in peluza, peste o gramada de confetti, tortele aruncate in teren de galerie; dar sa depasim momentul… :)].
7. Am fost fumator inrait timp de 15 ani. Am debutat cu „Dacia” (care aveau filtru din hartie igienica :)), iar tigarile mele preferate erau Gitanes fara filtru. A propos de Dacia, prima mea masina a fost un Olcit, cu care ramaneam pe marginea drumului cand ploua (capacul de la delcou…). Am luat carnetul din 5-a incercare (la primele 4 tentative am fost respins la traseu).
8. Nu mi-a placut niciodata sa cant. In schimb, imi placea sa compun versuri.
9. Cea mai crunta betie din viata mea a fost cu absint si s-a intamplat cu o zi inainte de a imi cunoaste sotia. Ne-am cunoscut intr-un supermarket, in care ajunsesem pentru a imi cumpara cateva lamai si grapefruit, sa ma ‘dreg’. Ne-am logodit dupa 3 luni si casatorit 9 luni mai tarziu. Iar acum avem doi copii. Asta nu inseamna ca promovez alcoolul…
10. In liceu (clasa a 10-a, Jean Monnet) am fost exmatriculat, din cauza unei exprimari libere sub forma de graffiti pe peretii liceului. Povestea poate fi ascultata mai jos… :).
Un sfarsit de saptamana excelent!

Va invit la un concert!

Acum fix 20 de ani (!), 3 colegi de liceu infiintau o formatie. Apoi, in urmatorii 10 ani, formatia s-a extins cu inca 2 membri. Anii au trecut si fiecare dintre noi si-a urmat visul. Razvan Iacob este medic specialist in gastroenterologie la spitalul Fundeni, Andrei Rosu lucreaza intr-o corporatie si alearga maratoane, Alin Lupsa a renuntat la cariera de doctor stomatolog si este un om de afaceri prosper, Paul Panait a dat lovitura cu single-ul international I hate you but I love you si a plecat in Canada, iar Lucian Viziru are trupa lui de pop-rock, cu care canta in cluburile din Londra. In prezent, avem (in total) 5 copii, pentru care ne dorim tot ce este mai bun – si, cel mai important, sa isi descopere talentul si sa isi urmeze fiecare visurile…

Chiar daca fiecare a luat-o pe drumul lui, am reusit sa ne mai vedem din cand in cand si intalnirile sunt (ca si cele cu vechii colegi de liceu sau facultate :)) o buna  ocazie de a depana amintiri din copilarie… Una dintre acestea va fi, cu siguranta, concertul din 6 octombrie (Bucuresti, Hard Rock Cafe, ora 21.30) al Trupei Lucian Viziru, cand fostul nostru coleg de formatie va aduce la Bucuresti, impreuna cu band-ul sau, un pic din flavor-ul londonez. Eu i-am auzit si suna foarte bine live. In plus, stati linistiti: nicio legatura cu vocile pitigaiate, sound-ul si boysband-uiala din anii ’90! 🙂 Daca nu sunteti mari amatori de muzica dar va place sa mancati bine, va dau un alt motiv de a veni la concertul din 6 octombrie: mancarea din Hard Rock Cafe este foarte, foarte buna… 🙂

La final, va las cu primul videoclip al celor 5 baieti de la Gaz pe Foc, facut pe plaja din Vadu, pe vremea cand subsemnatul de abia trecuse de varsta majoratului, nu stia sa lucreze in Excel si PowerPoint, nu putea alerga mai mult de 2-3 kilometri, nu avea copii, dar avea par si vreo 10 kg in minus… :)))) Puteti sa radeti, pentru ca si noi ne spargem de ras de fiecare data cand il revedem…

Pe curand, ne vedem la concert!

PS – ca sa raspund unei intrebari primite pe Facebook: din cate stiu, Gaz pe Foc nu va mai lansa albume / sustine concerte in formula initiala. Totusi, nu ar fi exclusa o reuniune a trupei dupa ce ne pensionam, cand ne vom schimba numele in Artrostop pe incheieturi… 🙂

…si, la cererea publicului nostalgic, inca unul, de pe vremea cand Razvan iesise din trupa pentru a se dedica vocatiei de doctor 🙂

Casa de piatra, Lucian :)

In urma cu aproape 20 de ani(!!), eram in clasa a 10-a la liceul Jean Monnet din Bucuresti si chiuleam pentru a face muzica impreuna cu 2 colegi, Razvan si Lucian. Astfel, a aparut o formatie care mai tarziu (pe la sfarsitul anilor ’90), avea sa mai includa 2-3 membri (Alin si Paul, iar ulterior Dragos) si sa ajunga la un oarecare nivel de notorietate si succes comercial (Gaz pe Foc).

In 1999, Razvan a iesit din trupa si s-a dedicat carierei sale medicale (acum este doctor la spitalul Fundeni si face niste colonoscopii senzationale, din cate am auzit :)), iar in 2000 a fost urmat de subsemnatul, care a preferat o slujba sigura si a optat pentru sistemul financiar-bancar (unde lucrez si in prezent).

Daca eu, Razvan si Alin suntem casatoriti si cu copii (toti avem baieti!!), a venit randul lui Lucian sa se aseze la casa lui :).

Draga Lucian si draga Ema, va dorim o viata frumoasa si cat mai multi copii!! Pentru inceput, faceti un baiat, ca sa completati lista de mai sus. Cine stie, poate ii ajutam sa isi faca o formatie. Sau echipa de atletism (stafeta :)).

Asteptand cu infrigurare 7 aprilie 2010…

Ce e cu blog-ul asta?

O prima confesiune: pana acum cateva ore habar nu aveam cum se face un blog si ce ar trebui sa contina. Noroc cu Google si prietenii…

Sunt un om obisnuit din Bucuresti – Romania,  din zona de banking, aflat intre 30 si 40 de ani, cu calitati si defecte, cu impliniri si nereusite, cu multi amici dar putini prieteni si, ce conteaza cel mai mult, tot timpul cu zambetul pe buze – traind clipa si gonind increzator spre viitor…

Imi place viata, cu tot ceea ce ofera. Incepand cu lucrurile marunte (un apus, un rasarit, stelele vazute din cort, o plimbare pe plaja, mirosul de tei, o mancare buna, un dans cu iubita, joaca cu copilul, un Craciun in familie, o bere cu prietenii, mersul pe bicicleta etc.) si terminand cu actiuni care ma forteaza sa imi depasesc limitele si conditia (maratoane, expeditii, explorari, calatorii in locuri indepartate, snowboarding  pe partiile din Romania pline de bolovani… :)).

Ador provocarile. Lasand la o parte bullshit-ul corporatist privind ‘challenge’-urile, psihologii vor spune ca imbatranesc si ca nu accept acest adevar sau ca am o problema cu stima de sine sau ca doresc sa fiu acceptat de catre cei din jurul meu… Probabil ca au dreptate.

Cert este ca vreau sa particip la cea mai dura competitie de alergare din lume, Maratonul de la Polul Nord, singurul maraton care se desfasoara integral “pe apa” (calota glaciara a Oceanului Arctic).

In ce consta provocarea?

Maratonul este recunoscut de Cartea Recordurilor ca fiind cel mai nordic (90 de grade latitudine nordica) si cel mai cool (-40 de grade C).

De ce as participa la asa ceva?

1. Pentru ca as fi primul roman care face asta.

2. Pentru ca sunt un friguros si sper sa scap de aceasta ‘fobie’ :).

3. Pentru ca imi place sa duc lucrurile la bun sfarsit.

4. Pentru ca vreau sa fiu un model pentru copiii si nepotii mei si sa am ce sa le povestesc. Legat de asta, mi-a venit si ideea de a canta la tobe la Polul Nord :).

Ce ‘alte provocari’ implica  maratonul de la Polul Nord?

> Planificarea resurselor. Aici vorbim despre timp si bani. In ceea ce priveste timpul, intamplarea face ca sunt pasionat de time management & project management, deci…pe hartie totul arata minunat! La capitolul bani… unele costa cateva sute de euro (participarile la maratoane ‘normale’ din Europa), altele 1.000-3.000 de euro (Mont Blanc, Kilimanjaro etc.) si ajung pana la 10-12.000 de euro (de ex., maratonul de la Polul Nord). Solutia? Mici economii pentru costurile decente (< 1.000 de euro), iar pentru restul… networking din greu si discutii cu orice potential sponsor, cu focus pe beneficiile pe care le-ar putea avea prin asocierea cu oameni ‘nu foarte sanatosi mental’ :).

> Antrenamentul. Inainte de a alerga zeci de kilometri, am facut un control cardio (test de efort) la o clinica medicala, pentru a ma asigura ca nu devin subiect pentru stiri macabre :). Apoi, am google-it din greu „marathon training” si de aici m-am ales cu cateva j’de mii de site-uri pline de sugestii folositoare, inclusiv un program de antrenament care mi se potriveste.  In paralel cu antrenamentul musculaturii,  incerc sa imi cladesc si tonusul psihic si m-am inscris la un curs de yoga (unde, spre marea mea usurare, nu am fost pusi sa facem spirale si nici nu ni s-a recomandat sa bem alte lichide in afara de apa…). Cel mai dificil este sa gasesc conditii termice asemanatoare celor de la Polul Nord. A trebuit sa ma multumesc cu cateva alergari la munte, la -20, -25 de grade. Inainte de maraton o sa fac cateva antrenamente intr-un depozit frigorific din Bucuresti, la -35 de grade. Era sa uit: la birou, am inlocuit liftul cu scarile si fac zilnic in jur de 10 coborari & urcari (5 etaje). Nu e mult, dar completeaza foarte bine antrenamentul obisnuit. Si, evident, alternez dusurile calde cu cele reci :(.

> Echipamentul. Cand am auzit de un maraton la Polul Nord, ma imaginam imbracat ca astronautii americani care au aselenizat. Din fericire, m-am mai linistit dupa ce m-am consultat cu organizatorii maratonului. O sa ma imbrac pe principiul „foilor de ceapa”, adica multe, marunte si usoare. Folosesc o parte din echipamentul de snowboard si, in completare, diverse lucruri (sosete de lana, pantaloni, wind stopper, polar, manusi & mitene, cagula, caciula etc.) luate de prin magazinele din Bucuresti si care se comporta admirabil la antrenamente.

> Alimentatie / suplimente. Evident, aceleasi site-uri cu „marathon training” dau si o gramada de sfaturi pe tema nutritiei, dar recunosc ca nu tin o evidenta atat de stricta a procentului de carbohidrati, proteine, grasimi nesaturate etc. din alimentatia zilnica. La capitolul suplimente, iau multivitamine/minerale si fac o cura (preventiva) pentru articulatii.

Cam atat pentru moment, acum trebuie sa fug! 🙂