DESPRE NOI

Despre mine si despre tine.

Salut,

Stiu ca puteai sa faci orice altceva in acest moment, dar ai ales sa parcurgi aceste randuri. Din acest motiv, iti multumesc si iti sunt recunoscator.

Ma numesc Andrei Rosu si sunt autorul majoritatii articolelor pe care le-ati citit sau le veti citi pe acest blog. In ianuarie 2010 am ales sa imi lansez un jurnal in acest mediu virtual, din cateva motive foarte simple:

1. Cu doar cateva saptamani inainte de acest moment imi facusem un bilant al vietii si am realizat ca nu sunt pe drumul cel bun. Aveam o multime de vise si aveam de gand sa mi le indeplinesc. Un vis este context viitor in care devenim, avem sau facem altceva. Facand zi de zi acelasi lucru nu aveam cum sa obtin rezultate diferite, asa ca am ales sa fac cateva schimbari minore.
2. Fiind proaspat tatic, am fost foarte motivat sa devin un model pentru fiul meu, Alex. Mi-a fost suficient de clar ca fiul meu nu va fi o persoana activa daca eu voi continua sa stau pe canapea, sa beau bere si sa ma uit la TV; ca nu va manca (si nu va fi) sanatos daca eu ma voi indopa cu junk food; ca nu va avea relatii de calitate daca nu incep sa actionez si in directia asta.
3. Aveam (si am in continuare) o multime de temeri. Dincolo de fricile ‘clasice’ (de moarte, de inaltime, de avion sau de vorbit in public), lasasem sa intre in viata mea – cu diverse grade de intesitate – frica de caini, de spitale, de asumare a unui angajament de lunga durata, de suferinta, de necunoscut si…de multe altele. Am ales sa le cunosc, sa mi le asum, sa ma imprietenesc sau obisnuiesc cu ele si, mai presus de toate, sa nu le las in calea fericirii si destinului meu. Pierdusem o multime de oportunitati din cauza lor, asa ca am ales sa spun STOP! si sa iau viata in piept.
4. Scriind si facand publice intentiile, motivele si planurile mele a fost solutia optima si la indemana de a avea un angajament fata de cei dragi si fata de propria persoana. In plus, avand o profunda teama de ridicol, cea mai buna modalitate de a nu ma face de ras a fost sa duc la bun sfarsit tot ceea ce promisesem pe acest blog.

Asadar, ce am facut si ce nu am facut in ultimii ani? As rezuma la un singur lucru: am creionat ceea ce imi doresc sa devin: un model pentru copiii mei (intre timp a aparut in viata mea si o fetita, Ema), pentru cei dragi mie, pentru prieteni, pentru colegi, pentru comunitate (oricat de abstract ar suna acest cuvant); o persoana mai buna, care invata ceva nou in fiecare zi, implicata in ceea ce se intampla in jurul sau, alegand sa se lupte pentru ceea ce poate controla si sa nu se planga de ceea ce este in afara sferei sale de control; un om sanatos, atat fizic cat si mental, cu un echilibru interior si stapan pe emotii, mai ales cele negative (daca actiunile noastre sunt dominate de emotii negative, rezultatele vor fi din aceeasi zona); nu in ultimul rand, un tip cu curajul de a isi depasi temerile si limitele, de a iesi din zona de confort si stabili obiective atat de inalte incat sa nu poata fi realizate decat atunci cand voi fi exact omul care vreau sa devin…

Cum am facut si fac asta?

O sa il citez pe David Schwartz. Succesul nu este in principal, o chestiune de noroc sau de talent – si nici macar de inteligenta; este o optiune personala. Succesul este rezultatul unor exercitii de gandire pozitiva. Asa ca, fii vizionar, crede in reusita personala, nu-ti cauta scuze, nu te vinde ieftin, priveste lumea cu optimism, adopta o atitudine de invingator, fii corect cu ceilalti, infrunta-ti temerile, fii mereu entuziast si … tinteste obiective inalte. Magia apare atunci cand gandirea pozitiva, dublata de credinta, determina un stil de viata activ si cutezator. Iar marimea succesului este direct proportionala cu puterea increderii in sine.

Cum sa… (planific, sa fac asta, sa fac ailalta etc.)? Orice „cum sa” ne este la indemana (dati un search cum sa… si adaugati, pe rand,10 lucuri, cat mai nebunesti, pe care ati vrea sa le faceti sau sa le experimentati. Daca nu gasiti raspuns la oricare dintre ele, imi cer scuze…).

Reteta mea este simpla. De fapt, nici nu cred ca este doar a mea. O gasim in toate cartile despre oameni care au avut succes in ceea ce si-au propus sa realizeze. Visez. Planific. Actionez. Doar aceste 3 lucruri, in ordinea mentionata.

Visatul. Paradoxal, este partea cea mai dificila a enumerarii de mai sus. Pentru ca aici avem tendinta de a ne impune o multime de limitari si de a ne oferi o multime de scuze si motive pentru care un eventual vis nu s-ar indeplini. Visatul (si nu numai) m-a ajutat sa imi schimb atitudinea, de la „asta nu se poate, din cauza ca…” la „asta se poate, daca voi face urmatoarele lucruri…”. Visele trebuie sa ne urmareasca in permanenta; ajuta sa fie asternute pe hartie sau in computer, apoi impartasite, discutate si postate in toate mediile. Asta inseamna sa ne luam un angajament fata de propria persoana si, in plus, sa primim ajutor nesperat, chiar si de la oameni care nu ne cunosc foarte bine (sau deloc). Faceti un test: scrieti pe wall-ul de pe Facebook: Visul meu este sa ajung vara viitoare, in august, la festivalul de tango din Buenos Aires. Aveti idee cum as putea ajunge acolo fara sa intru in faliment? Fac pariu ca veti primi o tona de idei: „renunta la fumat si pune banii de o parte”, „sora mea locuieste acolo, poti sta la ea cateva zile”, „uite o oferta de bilet ieftin catre Buenos Aires, cu discount 50%”, „poti sta gratis daca faci schimb de case, vezi un site gen homeexchange„, „am auzit ca ONG-ul X cauta voluntari pentru un proiect de 3 luni in Argentina” s.a.m.d.

Daca visatul vi se pare un proces dificil, amintiti-va ce simplu era sa ii scriem lui Mos Craciun…

Planificarea. Am inteles ca visele raman simple fantezii daca nu imi fac un plan. Planul A, planul B….si tot asa pana la Z. Daca terminam alfabetul, sunt acceptate si combinatii de litere si cifre – pana avem un plan de care suntem siguri ca ne va duce in directia pe care o dorim. Acolo unde ne impotmolim, hai sa ne intoarcem la visul nostru. Si inca ceva: ajuta enorm un curs de Time Management. Timpul este resursa distribuita cel mai democratic pe Pamant: avem cu totii 24 de ore pe zi! „Nu am timp” este cea mai jalnica scuza pe care o putem da viselor noastre. Ideea care ma ingrozeste cel mai mult este de a ajunge la finalul vietii si de a spune „Puteam sa fac o multime de lucruri, dar nu am avut timp. Am fost ocupat cu: televizorul (3 ore pe zi), net-ul (5 ore pe zi), e-mail-urile (2 ore pe zi), stat in mall-uri, blocajul in trafic…si alte lucruri pe care le-as fi putut evita…”. Intotdeauna ne putem face timp pentru ceea ce este cu adevarat important pentru noi; problema este ca nu lamurim cu noi insine ce anume este important si ce nu. Pentru asta, ajuta o sedinta cu propria persoana, intr-o dimineata de la 5, cu o foaie de hartie in fata si cu un pix in mana.

Actiunea. Injurati-ma, dar imi mentin parerea: actionatul este partea cea mai simpla! De ce?

Pentru ca presupune un singur lucru: sa facem ceea ce scrie in planul nostru! Hai sa vedem ce avem azi in plan: sa ma trezesc la ora 6 – ma trezesc la 6. Sa scriu 2 pagini la o carte – scriu 2 pagini la o carte. Sa alerg 30 de minute – ies si alerg 30 de minute. Sa rezolv x% din proiectul 1 si proiectul 2 – rezolv x% din proiectul 1 si proiectul 2. Sa merg in parc cu copii, cu bicicletele – merg in parc cu copiii, cu bicicletele. Sa fiu la ora 22.00 in pat – la ora 22 sunt in pat. Se spune ca pentru a capata un nou obicei sau comportament avem nevoie de a repeta, timp de 21 de zile, actiunile care compun obiceiul / comportamentul respectiv. Iar dupa 6 luni de ‘repetitii’, obiceiul  devine parte a personalitatii noastre. Probabil ca functioneaza, pentru ca „Alerg zilnic” sau „Am Inbox-ul gol la sfarsitul fiecarei zile” mi se par afirmatii la fel de normale ca „Fac dus zilnic si ma spal pe dinti de 2-3 ori pe zi”. Inamicul actiunii este amanarea. Trebuie sa facem ceva, un pas – oricat de mic; orice actiune este mai buna decat nicio actiune.

Pentru a actiona, trebuie sa vrei si trebuie sa poti.

A vrea. Pentru asta, trebuie sa ne gasim motivatia, de ce-ul. Cum? Intrebandu-ne ceea ce ne intreaba zilnic – uneori exasperant – copiii nostri: DE CE? De ce alerg? – pentru ca imi place. De ce imi place? – pentru ca ma simt mai bine. De ce ma simt mai bine? – pentru ca imi depasesc limitele. De ce trebuie sa imi depasec limitele? – pentru ca voi deveni un om mai bun. De ce e important pentru mine sa devin un om mai bun? – pentru ca vreau sa fiu un model pentru ei. De ce sa fiu un model pentru ei? – pentru ca ii iubesc si pentru ca vreau sa fie independenti, sa se descurce in viata…

Care sunt nevoiele noastre fundamentale? Gandeste-te ce masina ti-ar placea, ce stil de viata, ce anturaj. Suntem diferiti, dar actionam sub impulsul acelorasi resorturi. Siguranta, apartenenta, confortul, libertatea, recunoasterea, placerile, cumularile sau dorinta de a lasa ceva in urma – sunt nevoi care stau la baza DE CE-urilor noastre. Descoperindu-ne DE CE-ul, ajungem mai aproape de esenta viselor noastre – si stim daca este, intr-adevar, visul nostru sau este doar unul „imprumutat” de la altcineva (ceea ce nu ne-ar aduce o mare multumire atunci cand il vom realiza…).

A putea. Cuvantul cheie este ENERGIE. Pentru a o redobandi (o aveam toti cand eram copii, mai tineti minte?), este suficient sa dam un search „Cum sa ai mai multa energie”… Raspunsul va fi unul ‚neasteptat’: culcatul devreme, activitati fizice, nutritie adecvata, hidratare buna, reducerea / eliminarea stresului, a zaharului, a carnii si a grasimilor (cine ar fi crezut ca este atat de simplu?!).

Am inceput prin a ma trezi devreme. Pentru asta, am invatat sa ma culc devreme. La inceput, imi puneam ceasul sa sune la 21.30, ca sa imi amintesc sa ma duc in pat. Am inceput fiecare zi cu miscare (alergare, inot, bicicleta sau exercitii de gimnastica). Apoi, am inlocuit paharul de 200 de ml cu care beam apa cu o halba de un litru. Apoi, am inlocuit feliile de paine ‚asezonate’ cu margarina si mezeluri, cu un shake sanatos. Iar salatele au devenit baza, iar carnea exceptie. Si, bineinteles, am devenit mai organizat, mai productiv, mai comunicativ, mai dornic de a descoperi partea frumoasa a oamenilor si a lucrurilor, mai putin anxios si am redus stresul.

A propos de a fi productiv. Am invatat ca productiv si eficient nu sunt sinonime. Putem citi 100% din mail-urile primite intr-o zi si asta ne va face eficienti. Dar putem alege sa citim doar mail-urile care au legatura cu obiectivele noastre personale sau profesionale si asta ne va face productivi.

Toate cele de mai sus au fost pur si simplu o chestiune de optiune, de alegere.

Am ales sa imi testez limitele in arii pentru care nu aveam „calitati native”, precum sportul (nu am fost niciodata un tip atletic si nici nu am practicat sport de performanta), vorbitul in public (ideal pentru cineva care are aceasta temere), jurnalismul (presupunand ca bloggul este inclus la aceasta categorie sau) sau organizarea de evenimente. Sunt arii care nu au mare legatura intre ele si care mi-au dat ocazia sa testez din plin formula V-P-A (viseaza – planifica – actioneaza). Am devenit deschis catre nou, catre schimbari si catre orice provocare ar aduce viitorul.

Se spune ca tot ceea ce facem zi de zi ne pregateste (sau nu) pentru momentele de varf ale vietii, cele in care trebuie sa facem o alegere importanta, sa dam 120% din noi sau sa ne invingem o mare temere. Pentru ca momentele de varf sunt shortcut-urile care ne aduc mai aproape de visele noastre si de un context in care suntem impliniti.

Suntem un popor cu stima de sine scazuta, cu foarte putina incredere in ceea ce putem realiza. De multe ori, ne vedem mai rau decat ne vad altii. Ca sa indreptam asta, trebuie ca fiecare dintre noi sa lucreze la capitolul stima de sine. Pentru ca stima mea de sine + stima ta + stima lor = stima noastra, ca natie. Iar stima de sine se obtine usor (Google: „cum sa crestem stima de sine”).  Pana la urma, suntem cu totii cetateni ai acestei planete, iar calatoriile m-au ajutat sa realizez ca ne asemanam mai mult decat credem. Putem realiza orice, indiferent unde ne nastem si ce obstacole apar in calea noastra. Nu conteaza cat de mari sunt problemele cu care ne confruntam, ci felul in care alegem sa reactionam. Reactia = Stimul + Gandire. Nu putem schimba intotdeauna stimulul, dar putem corecta gandirea.

Voi incheia cu cateva repere din viata mea.

30.06.1976 M-am nascut.

1994 Am absolvit liceul.

1998 Am absolvit facultatea.

1999 Am terminat stagiul militar.

2001 Am abandonat o cariera in domeniul muzicii, pentru ca am simtit ca nu are legatura cu visele mele.

2002 Am inceput o cariera in domeniul financiar. Lucrez de 10 ani pentru aceeasi multinationala. Cariera mea a oscilat intre vanzari, resurse umane, project management, training, comunicare, branding… si altele. Am ales arii noi din dorinta de autodezvoltare si am excelat in fiecare dintre ele. In plus, imi place foarte mult ceea ce fac.

2006 M-am casatorit cu Oana. Nu as fi ajuns aici fara ea…

2008 S-a nascut Alex. Nu as fi ajuns aici fara el…

2010 Am lansat blogul. Am inceput sa ma antrenez. Am slabit 10 kg. De fapt, am dat jost balastul ultimilor 10 ani de stat pe canapea.

Am alergat primul meu maraton, cel de la Polul Nord. Apoi 7 maratoane si 7 ultramaratoane. Pe 7 continente. Antarctica, Australia, Himalaya, Sahara, Chile, Noua Zeelanda, Brazilia si multe alte locuri in care nu as fi ajuns vreodata, daca nu as fi facut mici schimbari in viata mea. Guinness Book si World Records Academy au considerat ca efortul meu merita omologat ca record mondial.

Mi-am descoperit bucuria voluntariatului si a fundraising-ului.

Primul meu speech la TEDx.

2011 S-a nascut Ema. Nu as fi dublat eforturile fara ea…

Am inceput lectiile de inot si antrenamentele de bicicleta.

2012 Am terminat un Ironman 70.3. Apoi un Ironman. Si primul maraton alergat impreuna cu Oana.

Am depasit 10.000 de kilometri alergati si 200.000 de vizitatori ai blogului.

Am co-organizat Transmaraton. Si sunt foarte mandru de asta. Running & Fundraising, cu donatii de 120.000 RON pentru fundatiile sprijinite.

Al doilea speech la TEDx.

1-2 martie 2013 Am terminat cea mai grea competitie la care participasem pana atunci – Double Iron Florida (7.6 km inot, 360 km bicicleta, 84.4 km alergare – in 35 de ore si 8 minute).

2013-2076 Voi continua sa fac ceea ce trebuie pentru a fi ceea ce mi-am propus.

2076 La 100 de ani, voi alerga un maraton impreuna cu sotia, copiii, nepotii si cativa stranepoti.

20..? Voi parasi aceasta lume cu convingerea ca am facut tot ceea ce mi-a stat in putinta pentru a fi cea mai reusita versiune a mea. Si ca am lasat in urma un loc mai bun decat ar fi fost daca nu m-as fi nascut.

Cam atat despre mine, cautandu-mi si escalandu-mi propriul Everest. Acum este randul tau: ce alegi sa faci mai departe?

Cu drag,

Andrei