Category Archives: Echipament

Cat de des ar trebui sa ne schimbam incaltamintea de alergare?

nikeworn1-1Cand ar trebui sa ne reinnoim colectia de pantofi de alergare? Dupa o luna? Dupa 500 de km alergati in cei vechi? Cand ne ies cartofii (degetele) prin ei? Cand vecini incep sa fie deranjazi de disconfortul olfactiv produs de ‘adidasii’ lasati pe balcon? Greu de raspuns, dar ne ajuta cei de la Triathlete

**

Din experienta mea, lucrand in domeniul retail si ca posesor a sute de perechi de pantofi de alergare de-a lungul anilor, am invatat ca daca adresezi aceasta intrebare catre 5 persoane, vei primi tot atatea raspunsuri diferite.

Lasand la o parte distanta parcursa sau perioada de cand ai inceput sa folosesti incaltamintea, cel mai bun sfat pe care ti-l pot da este ca in primul rand sa iti asculti corpul. Cand talpa incepe sa cedeze / sa se toceasca substantial (de regula, in partea din spate), nu-ti mai sustine si protejeaza piciorul sau restul corpului la fel ca atunci cand i-ai folosit prima data.

Cum iti dai seama cand se strica incaltamintea? Pur si simplu corpul tau iti va spune. Cand incepi sa ai dureri la nivelul talpii, tibiei sau al genunchilor ori altele asemenea, inseamna ca incaltamintea nu iti mai ofera protectie si suport. Acestea nu sunt accidentari care sa te forteze sa iei pauza de la antrenament, insa se pot agrava daca nu iei masuri (cel mai adesea, in legatura cu incaltamintea).

Pe alergatorii care sunt pusi in situatia de a decide daca sa isi cumpere sau nu o noua pereche de incaltaminte, ii sfatuiesc sa mearga la magazin, sa probeze acelasi model de adidasi pe care l-au folosit la antrenament, presupunand ca au fost buni. Daca in comparatie cu perechea cea noua cea veche se simte plata si “moarta”, ai primit raspunsul. Cea mai buna metoda sa iti dai seama de diferenta este sa o simti.

Vorbind in numere, o buna pereche de incaltaminte de alergare ar trebui sa reziste intre 650 si 1000 km. Stiu ca este o diferenta foarte mare, insa rezistenta adidasilor este influentata de constitutia ta, de stilul de alergare si de tipul si frecventa alergarilor. Cel mai adesea, alergatorii de talie mica sau cei mai eficienti care sunt mai agili, nu-si vor strica repede incaltamintea, astfel ca vor putea sa o poarte mai mult. Alergatorii care au o constitutie mai solida sau cei care calca foarte puternic vor fi, cel mai probabil, la limita de jos a distantei parcurse in ceea ce priveste rezistenta incaltamintei. Fiecare este diferit.

Nu imi place sa fac recomandari universal valabile legate de perioada recomandata pentru schimbarea incaltamintii de alergare (de ex. la fiecare 2 sau 4 luni etc.), din moment ce, spre exemplu, eu as putea alerga 300 km intr-o luna, iar altcineva ar putea alerga doar jumatate din aceasta distanta in acelasi interval. In timp ce eu as putea sa folosesc o pereche de adidasi doar 3 luni, tu ii vei putea folosi 6 luni. Din nou, este diferit pentru fiecare. Cel mai usor mod de a-ti monitoriza distanta parcursa cu o pereche de incaltaminte, este sa iti notezi in jurnalul de antrenament. Noteaza cand ai inceput sa alergi cu o anumita pereche si fa calculele la sfarsitul fiecarei saptamani. Daca este prea dificil sa faci asta, incearca sa folosesti o varianta online gratuita a unui jurnal de antrenament. Ca si regula, cand incepi sa te apropii de 500 km, incepe sa folosesti o pereche noua si sa o alternezi cu cea veche pentru cateva saptamani.

In final, fii foarte atent la incaltamintea de alergare. Cand talpa incepe sa se strice, se va aplatiza si va incepe sa arate ca o anvelopa foarte uzata. In momentul in care crestaturile anvelopelor de la masina se tocesc, le schimbi imediat, nu-i asa? Acelasi lucru se aplica si incaltamintei de alergare. Totusi, acesta nu trebuie sa fie factorul decisiv. Cand se ajunge in acest punct, adidasii respectivi deja nu mai sunt buni. Ia-ti o pereche noua cat mai repede!

**

Mizuno pe cantarMetoda mea (complementara cu cele descrise mai sus): imi cantaresc lunar pantofii de alergare – folosesc un cantar electronic de bucatarie ieftin si extrem de practic – si, daca observ diferente notabile de greutate intre pantoful stang si cel drept – mai mari de 10-12 grame – sau daca pantofii au ‘pierdut’ mai mult de 10% din greutatea originala, ii schimb. Folosesc cantarul si la cumpararea pantofilor de alergare; am avut surpriza sa constat ca greutatea marketata de producator era mai mica decat cea reala sau ca un pantof cantarea 5-6 grame mai putin decat celalat!

Diferenta de greutate stang-drept poate fi si un indicator foarte bun pentru o accidentare, existenta sau viitoare (dupa o accidentare avem tendinta de a muta greutatea pe piciorul sanatos si, in timp, asta il va solicita).

**

Sper ca acest articol sa mai clarifice un „mit”. Mult succes la antrenamente!

img_1659

 

Drumul spre Polul Nord.

5 aprilie, ora locala 7.20.

Dupa aproape 9 ore de zbor si 3 escale, am ajuns ieri dupa-amiaza in Longyearbyen, ‘capitala’ de 2000 de locuitori a insulei Spitsbergen din arhipelagul Svalbard, situat in nordul Norvegiei, la vreo 2000 de km de Oslo (cam la aceeasi distanta se afla Londra de Bucuresti…). Un prim motiv de bucurie a fost ca tobele au rezistat cu bine transportului :).

Zborul a fost extrem de placut si nu au existat intarzieri – SAS mi-a confirmat inca o data ca sunt niste meseriasi :). Peisajul pe care il vezi din avion (intre Tromso si Spitbergen) iti taie rasuflarea si te face sa uiti de oboseala, frica de avion etc. Puteti vedea poze AICI

Norvegia isi merita pe deplin reputatia de a fi una dintre cele mai scumpe tari din lume. Cu 100 de euro (adica vreo 800 de coroane norvegiene), poti sa mananci un sandwich, sa bei o apa plata si sa mergi cu taxi-ul 2-3 km… Pe de alta parte, nivelul de trai este foarte ridicat, iar frumusetile naturii compenseaza orice efort…

Revenind la Longyearbyen, am fost impresionat de combinatia mare-munte-ghetari, de casutele colorate, de multitudinea de snowmobile, de traditia locala care cere sa te descalti la intrarea in hotel, restaurant, magazin etc. (sa trecem peste partea olfactiva a acestui obicei :)), de vantul teribil de aici (care amplifica discomfortul celor -10,-15 grade), de faptul ca localnicii sunt in tricou si  canadiana (cu fermoarul deschis!!), in timp ce noi suntem imbracati ca pentru Polul Nord, de faptul ca nu ai voie sa parasesti localitatea fara arma si fara a primi instructaj de aparare impotriva ursilor polari…

Si inca ceva: toate snowmobilele si masinile au cheile in contact, iar localnicii isi lasa la vedere schiurile, snowboard-urile etc., fara teama de a le fi furate…

Cat despre geografia si istoria localitatii… Situata dincolo de cercul polar, la 78 de grade latitudine nordica si 15 grade longitudine estica, Longyearbyen a fost fondata de americanul John Longyear, proprietar al companiei de carbune Boston, in 1906 – dupa descoperirea in zona a unor importante resurse de minereu. In prezent, exploatarea miniera si turismul reprezinta principalele industrii ale zonei. Longyearbyen este punct de tranzit pentru multe croaziere si punct de plecare catre expeditii polare. 

Aici gasesti o multime de oameni interesanti: oameni de stiinta, exploratori, sportivi sau simpli turisti dornici de aventura. Unul dintre ei a observat ca purtam aceeasi marca de haine (Mammut) si a insistat sa facem o fotografie impreuna (vezi poza de mai jos). Un tip foarte simpatic, seamana cu un fost fotbalist celebru, dar nu imi amintesc exact cu cine. Dupa accent, cred ca e francez… :)))))))

PS – lasand gluma la o parte, am aflat de ce se afla Zizou in Longyearbyen: sponsorizeaza incercarea unui explorator francez de a fi primul om din lume care traverseaza singur Polul Nord in balon. Detalii aici.

Ce contine un bagaj pentru Polul Nord?

Dupa atatea vacante, tabere si concedii, am invatat un lucru: inainte de a incepe impachetatul, sa imi fac o lista :).

Am inceput sa fac lista de calatorie pentru Polul Nord acum o luna, de indata ce am facut rost de echipament. De atunci, nu a trecut nicio zi fara sa o actualizez. Am ajuns (reducand la maxim!) la vreo 150 de articole cantarind din total vreo 35 de kilograme …

Imi doresc mult ca blog-ul meu sa nu fie doar un  loc din internet in care intri cand te plictisesti, ci si un suport pentru cei care doresc sa calatoreasca. De aceea, am incercat (si sper ca am reusit) sa fiu cat mai transparent in descrierea felului in care m-am pregatit pentru maratonul / expeditia de la Polul Nord.

Nu voi face o exceptie nici in cazul bagajului de pe care il voi lua la Polul Nord, de aceea va prezint cu drag LISTA DE CALATORIE. Mi-ar fi placut sa o gasesc pe net acum vreo 2 luni dar…nu-i nimic, trebuia sa o posteze cineva pana la urma 🙂

A propos, daca am omis ceva important…dati-mi un semn!! (preferabil pana in 3 aprilie, cand plec…:))

Antrenament la rece, filmat…

Un post de televiziune a fost interesat de participarea mea la maratonul de la Polul Nord si de antrenamentele din depozitul frigorific. Stirea este postata aici.

Multumesc PRO TV… 🙂

Antrenamente in camera frigorifica, la -30 C.

Succesul aventurii mele de la Polul Nord (si, bineinteles, supravietuirea in conditii extreme) va depinde intr-o proportie foarte mare si de echipamentul pe care il voi folosi. Nu voi intra in detalii (pe care le puteti gasi in articolul din 19 februarie), dar va voi povesti cum a decurs testarea echipamentului.

In primul rand, sa nu va imaginati ca este simplu sa gasesti un depozit frigorific cu temperaturi mai mici de -25 C. Am dat o gramada de google search si o sumedenie de telefoane. Intr-un final, am gasit 2 locatii (ambele la marginea Bucurestiului) in care mi s-a permis sa ma antrenez si sa testez echipamentul.

Una dintre locatii, terminalul logistic frigorific Alaska, dispune de cateva depozite cu temperaturi intre -18 si -25 si de un  tunel de congelare rapida la -32 C. Ii multumesc pe aceasta cale directorului companiei care detine terminalul, mai ales ca a avut amabilitatea de a permite echipei de stiri de la Pro TV sa filmeze un reportaj despre antrenamentele mele.

Si acum, concluziile antrenamentelor:

1. Tot echipamentul (atat cel de stat cat si cel de alergat) rezista impecabil la -30 C, mai putin ghetele. Organizatorii maratonului de la Polul Nord ne-au recomandat niste huse de neopren pentru degetele de la picioare (cover toe), dar nu am gasit in Romania. Am rugat un coleg din Italia sa caute. Daca nu gaseste, o sa sacrific o husa de bidon si o sa apelez la un croitor…  🙂

2. Impactul cu aerul rece este extrem de neplacut – respiri greu, ti se lipesc narile, lacrimezi, apoi lacrimile ingheata si ploapele se lipesc – dar te acomodezi destul de rapid, dupa aproximativ 5 minute de miscare.

3. Dupa antrenament, timp de vreo 2-3 ore respiri destul de greu – ca dupa 5-6 tigari Gitanes fara filtru.

4. Nu am stat mai mult de o ora in depozitul frigorific pentru a nu risca vreo raceala sau pneumonie chiar inainte de concurs. De altfel, incepand din saptamana 22-28 martie ma voi antrena exclusiv in aer liber.

Cam atat din camera frigorifica. Este o experienta interesanta si pe care o recomanda ‘cu caldura’ celor care vor sa experimenteze clima polara… 🙂