Category Archives: Conferinte

Cum a fost la TEDx Reghin.

Am mai trecut un hop in ‘cariera’ mea de vorbitor la conferinte. In comparatie cu TEDx-ul de acum 2 ani (care a fost primul meu speech in public!), cel de ieri, de la Reghin, m-a ‘traumatizat’ mult mai putin. Pregatirea discursului a durat mai  putin (beneficiind si de sprijinul co-speaker-ului meu, Stan), repetitiile au durat mai putin si emotiile au fost ceva mai mici – probabil datorita evenimentelor la care am fost invitat in ultimii ani si care m-au familiarizat cu ideea de a vorbi pe scena. Usor-usor, sper sa scap definitiv de frica de a vorbi in public… 🙂

Despre TEDx Reghin. A fost un eveniment care a pastrat atmosfera TED, dar a la scara mai mica. Organizat intr-o cafenea, atmosfera intima, in jur de 50-60 de participanti, dornici de a afla idei care sa ii ajute sa schimba (in bine) Reghinul. Un format interesant – fiecare discurs era urmat de un film de pe site-ul TED (ales in prealabil de fiecare dintre vorbitori si care sa aiba legatura cu tema aleasa), iar la final a avut loc o sesiune de Q&A cu toti vorbitorii, care a durat aproximativ o ora. Noi am ales un speech din 2008 al lui Dan Ariely, despre decizie (tema pe care am prezentat-o si noi). Referitor la vorbitori, sa va spun cu cine am impartit scena TEDx Reghin. Primul vorbitor: Mihai George Corui, fost baschetbalist, in prezent inginer, antrenor de baschet si…poet (este usor de observat in poza de mai sus, este cel mai inalt dintre noi :)); Mihai a povestit 3 discutii foarte simpatice pe care le-a avut cu cativa dintre copiii pe care ii antreneaza. A urmat Theodor Milian, un tip foarte pasionat de mecanica, robotici si aeromodele, initiator al echipei Xprojects si participant, de curand, ca Team Leader, la NASA Lunabotics Mining Competition. Dupa noi, ‘balul’ a fost inchis de Florin Somodi, activist civic, trainer si project manager si, nu in ultimul rand, specialist in lobby (fondator al Lobby pentru Cluj); Florin a prezentat cateva idei pentru orasele care doresc sa se reinventeze si solutii pentru ca cetatenii sa fie prezenti langa autoritatile locale si sa militeze pentru interesele comunitatii.

Despre speech-ul nostru comun (Andrei Rosu & Stanislav Georgiev). Tema aleasa de noi a fost DECIZIA (Cum sa luam decizii bune :)). Ca introducere, am folosit un film facut de Vassi, fata de 16 ani a lui Stan (l-am postat pe Facebook sambata seara :)); am inclus in filmulet imagini din copilaria noastra, din trecutul nostru ‘artistic’, din armata, din ‘viata corporatista’, de pe munte, de la maratoane etc. Povestirile s-au invartit in jurul a 3 piloni: 1. awareness (pentru a lua o decizie buna, trebuie sa fim realisti, sa stim ce se intampla in jurul nostru, in viata noastra, in interiorul nostru) & learning (investind in dezvoltarea noastra personala ne sporim abilitatea de a lua decizii bune). 2. Motivation (deciziile noastre trebuie sa fie in armonie cu ceea ce ne motiveaza – de preferat, din zona pozitiva a vietii; daca suntem condusi de motivatii negative – furie, ura, razbunare, rusine etc., rezultatele noastre se vor afla in aceeasi zona). 3. Performing (pentru a lua decizii bune trebuie sa actionam zi de zi in toate ariile vietii noastre – am pus o parte dintre ele pe cartonasele pe care le vedeti in prima poza – si sa atingem un nivel ridicat de performanta in fiecare dintre ele; asta ne va ajuta sa luam decizia potrivita in acele peak moments ale vietii – momente in care decizia este cruciala pentru cursul ulterior al vietii noastre).

Am povestit despre asemanarile dintre mine si Stan: suntem colegi de companie, am facut armata, alergam ultra maratoane, avem – in total – 6 copii ( sper sa il ajung din urma la acest capitol :)), suntem fosti muzicieni, sustinem aceleasi cauze sociale, suntem fericiti si activi in incercarile noastre de a trai o viata implinita si de a ii ajuta si pe cei din jurul nostru sa faca acelasi lucru. Apoi, despre ceea ce am invatat de la copii si despre prima mea lectie de inot… :). Stan a povestit despre viata grea din Bulgaria de la inceputul anilor ’90, cand a decis sa renunte la cariera de muzician profesionist si despre o decizie foarte grea pe care a trebuit sa o ia pe parcursul ascensiunii catre Vf. Aconcagua. Pentru uniformitatea discursului, limba folosita a fost engleza (Stan inca lucreaza la invatarea limbii mioritice :)).

Speech-ul in 2 a fost o provocare foarte mare. Sorin Suciu, organizatorul TEDx Reghin, ne avertizase inaintea acceptului nostru de a veni la TEDx Reghin: „Speaker-ii se feresc de discursuri in tandem, pentru ca – in 99% din cazuri – rezultatul este dezastruos!”. Din fericire, lucrurile au mers bine si, judecand dupa feedback-ul pozitiv (inclusiv de la doamna Precup – primarul orasului Reghin :)) am reusit – cred – sa ne situam in cele 1% din cazuri… :). Si, evident, speram ca celor prezenti la TEDx Reghin sa le foloseasca ceea ce le-am povestit…

Va doresc o saptamana fructuoasa pe toate planurile!

PS – Alin, multumim frumos pentru articol; Diana, multumim mult pentru poze!

Intoarcere la locul faptei: invitat din nou la TEDx!

Au trecut aproape 2 ani de la primul meu discurs public, cel de pe scena TEDx Bucuresti. Mi-l amintesc foarte bine, nu doar pentru ca a fost primul, dar si pentru ca am avut emotii foarte mari, incepand din momentul primirii invitatiei, continuand cu perioada pregatirii speech-ului (multumiri inca o data cititorilor acestui blog pentru sprijin!!) si terminand cu cele 20 de minute pe scena TEDx.

Ma bucur ca am infruntat una dintre cele mai mari temeri din viata mea (poate chiar frica numarul 1 :)) – vorbitul in public. Ca si in cazul zborurilor cu avionul, unde – desi sunt aproape de al 100-lea zbor in 2 ani – am de fiecare data aceiasi fluturi in stomac, urcatul pe scena imi ofera ocazia de a ma obisnui cu frica mea (chiar daca nu o sa dispara – probabil – niciodata…).

Iata ca, dupa aproape 2 ani – timp in care Alex (‘motivatorul’ meu din filmul de mai sus) a implinit (chiar ieri :)) 4 anisori, a aparut si o surioara iar eu am terminat cele 7 maratoane si 7 ultra maratoane – am ocazia de a vorbi din nou pe o scena TED, de data aceasta la TEDx Reghin. Nu doar locul de desfasurare va fi o noutate pentru mine, ci si faptul ca speech-ul va fi facut in tandem cu colegul meu, Stanislav Georgiev (evident, participant la Transmaraton :)). Nu am mai vazut pana acum discursuri TED in care apar simultan 2 (sau mai multi) vorbitori si nu stiu ce presupune o astfel de experienta, dar sunt sigur ca rezultatul va fi unul pozitiv si ca publicul va aprecia ideile pe care le vom transmite.

Daca va intrebati de ce am fost invitati in tandem… ei, bine, avem o multime de lucruri comune: evolutia noastra personala si profesionala, compania in care lucram, pasiunile, proiectele de charity…si multe altele! Si, pana la urma, cine se aseamana se aduna, nu? 🙂

La final, sa va povestesc cate ceva despre Conferintele TED (de care, spre rusinea mea, nu auzisem pana in 2010 :(). TED vine de la Technology, Education & Design. Fundatia nonprofit TED si-a inceput activitatea in 1990 organizand anual o serie de conferinte cu sloganul Ideas worth spreading. Scopul acestor activitati este de a prezenta, dezbate si raspandi idei. Anul trecut, speech-urile inregistrate pe TED.com au inregistrat 500 de milioane de vizionari! In Romania, seria de evenimente independente TEDx are o amploare din ce in ce mai mare, desfasurandu-se deja in 7 orase (Bucuresti, Timisoara, Cluj-Napoca, Reghin, Baia-Mare, Satu-Mare si Blaj).

Multumim pentru invitatie, Sorin! Speram sa contribuim din plin la tema evenimentului din 23 septembrie: An idea to change Reghin

PS – @ Stan: have a nice & safe descending from Elbrus! 

Din nou la scoala!

Astazi a fost, fara indoiala, ‘proba de foc’ a scurtei mele cariere de pana acum de speaker. Inceput in octombrie 2010 cu discursul de la TEDx Bucuresti, istoricul meu de vorbitor public a inclus, aproape in exclusivitate, intalniri cu corporatisti, studenti si sportivi – toti adulti.

Anul trecut am inceput colaborarea cu Bucharest Speakers Bureau (multumesc pentru incredere!) si, acum cateva luni, m-au intrebat daca as dori sa particip la un eveniment organizat de Scoala Generala nr.79 din Bucuresti si sa sustin un discurs de 4 ore (!!) elevilor clasei a VI-a (!!!). Am acceptat pe loc si am insistat ca participarea sa se faca pro bono. Am mai spus-o si o mai spun: oricat de bine cotat ai fi ca speaker, este jenant sa ai pretentii financiare pentru a vorbi in scoli, licee, universitati, spitale, aziluri, orfelinate, inchisori etc.

Daca iti permite timpul (…si compania la care lucrezi :)), cred ca a sustine un discurs motivant in mediile de mai sus este datoria oricarui om care vrea si poate sa faca asta. De multe ori, o vorba buna si/sau cateva idei inspirationale pot avea impact mai mare chiar si decat o donatie. Acum doua saptamani am participat la o intalnire cu studenti, la YPC Cafe, in cadrul careia am ‘impartit’ scena cu Mircea Draghici, fost lider al studentilor si Secretar General ANAT; el povestea cum, la 20 de ani, facea voluntariat invatand limba engleza un grup de copii de la un orfelinat. Poate ca ar trebui sa facem cu totii asta; fiecare dintre noi ar avea ce sa invete sau sa impartaseasca…

Revenind la intalnirea de azi cu elevii clasei a VI-a B, ea a facut parte din programul „Scoala Altfel„, care va dura in intreaga tara pana la sfarsitul acestei saptamani (mi se pare o initiativa foarte buna!!). Am avut emotii mai mari decat la TEDx, pentru ca nu mai calcasem intr-o scoala de vreo…17-18 ani! In plus, in ciuda eforturilor mele de a afla ce i-ar putea interesa pe niste copii de clasa a 6-a (discutii cu 3 coaches, vreo 5 parinti de copii din zona de varsta 12-13 ani si cu doi dintre acestia), nu am simtit pe deplin ca ma duc la intalnire cu lectia invatata…

Din fericire, lucrurile au mers foarte bine. Am discutat despre visele lor si despre felul in care pot ajunge sa le indeplineasca, devenind, dupa caz, baschetbalist, game designer, balerin, luptatoare :), atleta s.a.m.d. Le-am povestit despre viata mea, de pe vremea abecedarului, cand a trebuit sa reinvat sa scriu (invatatoarea nu accepta faptul ca scriam cu mana stanga…) pana in prezent, cand ma ‘lupt’ cu antrenamentele pentru triatlon. Ca sa le mentin ‘vie’ atentia pe parcursul celor aproape 4 ore, am inclus in prezentare filmulete de la Polul Nord, din Antarctica, Sahara, Himalaya etc. Se pare ca elevii, foarte, foarte simpatici :), au apreciat intalnirea noastra, pentru ca niciunul dintre ei nu au adormit si, in plus, au fost extrem de activi la poza de final… :)))

Ce bine ca am trait aceasta experienta! Acum stiu ce ma asteapta cand copiii mei vor avea 12-13 ani…

Cum a fost la atelierul de dimineata.

In articolul precedent va povesteam despre o premiera pe care urma sa o am azi: primul workshop organizat la 6 dimineata. Find o premiera pentru subsemnatul (si, in acelasi timp, cred ca si pentru Romania :)), nu stiam daca vor exista participanti. Impedimentul nu ar fi fost taxa de participare, locatia, catering-ul etc., ci ora de incepere. Totusi, am fost optimist si nu mi-am luat la mine echipamentul de alergat (ca backup pentru un eventual workshop cu me, myself and I :)).

Spre surpriza (si bucuria mea), a fost un atelier reusit si cu public mult mai numeros decat ma asteptam (31 de participanti, conform numaratoarei organizatorilor; poza de mai jos este facuta la final, pe la 8, cand cativa participanti plecasera – pentru a ajunge la timp la serviciu…).  Despre ce s-a discutat? Tema majora a fost schimbarea, respectiv: cum sa ‘implementam’ in viata noastra obiceiuri (mai) bune, care sa ne ajute sa ne atingem obiectivele si sa ne indeplinim visele. O sa revin cu imagini (cei care au venit la workshop au fost draguti si au acceptat filmarea intalnirii noastre…).

Multumesc tuturor participantilor! Le doresc mult, mult succes in tot ceea ce vor planifica sa se intample de acum incolo si sper ca intalnirea noastra de azi sa contribuie macar 0.01% la realizarea viselor fiecaruia dintre noi :);  Multumiri echipei Incubator 107, care ne-a facut sa ne simtim ca acasa in mansarda lor extrem de primitoare (va invit sa le faceti o vizita, participand la evenimentele lor viitoare, o sa va placa…

Si, evident, multumiri celor care citesc acest blog 🙂

PS – La multi ani, tata!! (fara tine, cu siguranta nu as fi fost astazi aici :))

Va invit la un workshop: vineri 9 decembrie, la 6 dimineata…

Una dintre noutatile din viata mea ‘recenta’ (de cand am inceput sa ma antrenez pentru maratonul Polului Nord) este oportunitatea de a fi expus destul de des uneia dintre temerile mele majore: vorbitul in public. Usor-usor, am inceput sa ma obisnuiesc cu aceasta frica si participarea la emisiuni radio / TV sau ca speaker la diverse conferinte, workshop-uri, seminarii etc. nu imi mai provoaca atat de multi  ‘fluturasi in stomac’… :). Referitor la acestea din urma, imi amintesc o intrebare primita acum vreun an: „Daca ai putea da doar un singur sfat copiilor tai, care ar fi acela?„. Desigur, sper sa am ocazia de a le da mai mult de un sfat si, mai ales, de a fi un exemplu viu :), dar daca as alege o sugestie, aceasta ar fi sa se trezeasca in fiecare zi foarte devreme!

Cum a functionat pentru mine trezitul dis-de-dimineata? Totul a inceput in ianuarie 2010, cand am decis sa ma antrenez dimineata, pentru a nu sacrifica timpul petrecut cu familia. Initial, ora de trezire aleasa a fost 5. Prima dimineata a fost horror: mi-era foarte, foarte somn (ma culcasem – ca de obicei – dupa miezul noptii), stiam ca afara este bezna si sunt -10 grade (iar sub plapuma era foarte bine!!)…asa ca alarma telefonului a venit ca un ciocan in cap :)). Evident, primul impuls a fost de a apasa snooze, dar gandul ca peste 3 luni voi fi la Polul Nord si va trebui sa alerg un maraton m-a ridicat instant din pat… :). In urmatoarele zile, trezitul la 5 a fost din ce in ce mai simplu (probabil si pentru ca ma culcam din ce in ce mai devreme :)), iar dupa cateva saptamani a devenit reflex (ma trezeam tot timpul cu cateva minute inainte ca alarma sa sune :)).

Cea mai mare ‘revelatie’ a fost  faptul ca weekend-urile pareau extrem de lungi. De asemenea, trezitul devreme in timpul saptamanii mi-a dat ocazia sa ajung mai repede la birou (si cu alta energie :)), iar impactul la capitolul productivitate a fost unul extraordinar. Inainte de a ma trezi devreme, ajungeam la birou pe la 9-9.30, porneam computerul, imi ‘admiram’ sutele de mail-uri din Inbox, ma gandeam cu groaza la zecile de task-uri pe care le am de rezolvat si, uite asa, trecea aproape jumatate de zi pana cand ma apucam efectiv de treaba. Apoi venea pranzul (cu ‘energia’ specifica) si finalul zilei de lucru ma gasea cu o multime de mail-uri necitite si task-uri nerezolvate, care ma ‘obligau’ sa stau peste program. Ajungeam acasa pe la 8-9 (uneori, fi-miu dormea deja), deschideam TV-ul, butonam cele x sute de canale, ma uitam la emisiuni al caror scop parea a fi sa incarce telespectatorul cu emotii negative (frustrare, teama, manie, tristete etc.), mancam cina pe la 11-12…iar povestea se repeta. In weekend, trezitul la pranz si absenta unor planuri ne indreptau evident spre hipermarketuri si mall-uri, iar zilele se incheiau ‘apoteotic’ cu acelasi TV…

Dupa mica mea schimbare (trezitul la 5 in loc de 8), am descoperit ca pot face o multime de lucruri: sa ma antrenez, sa scriu articole sau carti, sa imi pun gandurile (si viata) in ordine, sa evit traficul, sa ajung la birou suficient de devreme si sa fiu suficient de productiv pentru a termina toate task-urile importante pana la pranz si a dedica dupa-amiaza task-urilor care cer mai putina concentrare, sa fiu mai organizat si sa nu fiu stresat, sa plec de la birou la o ora rezonabila (pentru a evita, din nou, traficul), sa mancam cina la 6, sa ne jucam cu copii si sa petrecem timp de calitate in familie sau cu prietenii, sa ne facem cumparaturile luni in loc de sambata si, de exemplu, sa mergem la muzeul Antipa in timpul saptamanii, ci nu in weekend (pentru a evita aglomeratia, cozile si timpul pierdut), sa fiu in pat la 10 sau mai devreme, in acelasi timp cu copiii mei, fara sa am remuscari ca ma duc la culcare „odata cu gainile”)… si multe altele. 🙂

Odata cu inceperea antrenamentelor pentru triatlon si cresterea duratei timpului dedicat antrenamentelor pentru cele 2 ultra maratoane din 2012 am inceput sa ma trezesc la 4 dimineata. Castigul este foarte mare, dar nu mai intru in detalii…

Daca va intrebati la ce se refera titlul acestui post si ce legatura are cu cele povestite de mine mai sus, va invit impreuna cu Incubator 107 la o intalnire informala, in cadrul careia sa discutam despre modalitatile in care putem sa ne atingem obiectivele si sa ne indeplinim visele. Intalnirea va avea loc vineri, 9 decembrie (de ziua tatalui meu :)), va incepe la ora 5.55 a.m. (respectiv 6 a.m. pentru cei care au obiceiul de a intarzia :)), iar celelalte detalii (locatie, modalitati de inscriere etc.) pot fi gasite pe siteul organizatorilor (CLICK AICI). Am insistat ca aceasta intalnire sa aiba loc dis-de-dimineata, pentru ca in acest fel voi fi sigur ca participantii isi doresc cu adevarat o schimbare in viata lor si sunt dispusi sa sacrifice, pentru asta, macar 2-3 ore de somn. Nu stiu daca va veni cineva, dar eu va astept… 🙂