Suntem sau nu facuti pentru a consuma carne?

2Citind de curand cateva articole pro si contra consumului de carne (sau, altfel spus, al altor fiinte de pe planeta…), m-am gandit sa postez traducerea unuia dintre ele (click aici pentru a citi originalul) – situat in zona „contra”. S-ar putea ca articolul sa va placa, sau sa va socheze – asa cum se intampla atunci cand afli ca in unele tari se consuma carne de caine, la ordinea zilei (vezi lista aici). Evident, astept linsajul de rigoare, desi as prefera o dezbatere civilizata, cea cea din filmul de mai jos…

**

Desi unii istorici si antropologi spun ca omul este din punct de vedere istoric omnivor, echipamentul nostru anatomic (dinti, falci si sistem digestiv) favorizeaza o dieta fara carne. Asociatia Americana Dietetica afirma ca „majoritatea omenirii pe parcursul istoriei a trait cu diete vegetariene sau aproape vegetariene.”

Si multa lume inca traieste asa. Chiar si in cele mai industrializate tari, aventura romantica cu carnea are mai putin de 100 de ani. A inceput cu masina frigorifica si societatea consumatoare a secolului XX. Dar chiar si cu secolul XX, corpul omenesc nu s-a adaptat la a manca carne. Omul de stiinta proeminent Karl von Linne afirma ca „structura omului, externa si interna, comparativ cu cea a altor animale, arata ca fructele si legumele suculente constituie mancarea sa naturala.” Schema de mai jos compara anatomia omului cu cea a animalelor carnivore si ierbivore.

Daca te uiti atent la comparatia intre ierbivore si oameni, suntem mai apropiati de ierbivore decat de animale mancatoare de carne. Oamenii nu sunt programati sa digere si sa ingereze carne.

Mancatoare de carne: au ghiare; Ierbivore: fara ghiare. Oamenii: fara ghiare.

Mancatoare de carne: nu au pori in piele si transpira prin limba; Ierbivore: transpira prin pori; Oameni: transpira prin pori.

Mancatoare de carne: au dinti frontali ascutiti pentru sfasiere, fara molari netezi pentru macinare. Ierbivore: nu au dinti frontali ascutiti, dar au molari netezi pentru macinare. Oameni: nu au dinti frontali ascutiti, dar au molari netezi pentru macinare.

Mancatoare de carne: au un tract intestinal de doar 3 ori mai mare decat lungimea lor corporala pentru ca alimentele (carnea) in rapida descompunere sa treaca rapid prin el. Ierbivore: au un tract intestinal de 10-12 ori mai mare decat lungimea corporala. Oameni: au un tract intestinal de 10-12 ori mai mare decat lungimea corporala.

Mancatoare de carne: au acid hidrocloric puternic in stomac pentru digestia carnii. Ierbivore: au un acid stomacal de 20 ori mai slab decat al carnivorelor. Oameni: au un acid stomacal de 20 ori mai slab decat al carnivorelor. [detalii aici].

Mancatoare de carne: glandele salivare din gura nu sunt necesare pre-digerarii cerealelor si fructelor. Ierbivore: glande salivare bine dezvoltate necesare pre-digerarii cerealelor si fructelor. Oameni: glande salivare bine dezvoltate necesare pre-digerarii cerealelor si fructelor.

Mancatoare de carne: au saliva acida fara enzima ptialina pentru a pre-digera cerealele. Ierbivore: au saliva alcalina cu ptialina pentru pre-digerarea cerealelor. Oameni: au saliva alcalina cu ptialina pentru pre-digerarea cerealelor.

Bazat pe un grafic realizat de A.D. Andrews, Fit Food for men, (Chicago: American Hygiene Society, 1970)

In mod clar daca oamenii erau meniti sa manance carne nu am avea asa de multe similaritati digestive importante cu animale care sunt ierbivore.

Multi oameni ma intreaba, „daca nu trebuia sa mancam carne atunci de ce o facem?”. Pentru ca suntem conditionati sa mancam carne. De asemenea, ADA (Asociatia Dietetica Americana) ne spune ca „majoritatea omenirii pe parcursul aproape intregii istorii a trait cu dieta vegetariana sau ovo-lacto-vegatariana.”

healthy-colon-toxic-colonO afirmatie populara pe care carnivorii o spun este: „in salbaticie, animalele omoara alte animale pentru mancare. Face parte din natura.” In primul rand, nu suntem in salbaticie. In al doilea rand, putem trai usor fara sa mancam carne si sa ucidem. Am fi cu totii mai sanatosi in felul acesta. In ultimul rand, asa cum am aratat, nu am fost meniti sa mancam carne. Carnea putrezeste in decurs de 4 ore de la consum si resturile se lipesc de peretii intestinali timp de 14-21 de zile [nota mea: exista o controversa in privinta acestui subiect; unele surse prezinta un timp mai scurt de tranzit al acestui tip de aliment, respectiv 72 de ore. In acelasi timp, carnea este una dintre cauzele principale ale unor tipuri de cancer, precum cel colon]. Daca o persoana sufera de constipatie atunci carnea putrezita poate ramane in intestine timp de luni sau ani. Mai mult, saliva oamenilor este mai alcalina, iar in cazul animalelor care manca carne sau pradatoare, este clar acidica. Saliva alcalina nu se comporta asa cum ar trebui la carne [nota mea: puteti vedea aici informatii despre ph-ul carnii].

Ultimul punct pe care as vrea sa il adresez in privinta faptului ca noi ca oameni nu suntem meniti sa mancam carne este acesta: toate animalele omnivore sau carnivore isi mananca carnea cruda. Cand un leu ucide un ierbivor pentru mancare, il sfasie chiar in zona stomacului pentru a manca organele pline cu sange (nutrienti). In timp ce mananca stomacul, ficatul, intestinele, etc., leul linge sangele in procesul de a manca carnea animalului. Chiar si ursii care sunt omnivori mananca somonul crud. Insa, pe noi – oamenii, sa mancam carne cruda insangerata ne dezgusta. De aceea trebuie sa o gatim si sa o asezonam pentru a amortiza gustul carnii.

CHsiteVEGDaca un cerb este ars intr-un foc de padure un animal carnivor NU ii va manca carnea. Chiar si leii de la circ trebuie sa fie hraniti cu carne cruda pentru a nu muri de foame. Daca oamenii ar fi trebuit sa manance carne atunci cu totii am manca carnea cruda si insangerata. Gandul de a manca astfel de carne ne intoarce stomacul pe dos. Acesta este ceea ce vreau sa punctez referitor la faptul ca oamenii sunt conditionati sa creada ca carnea de animal este buna pentru noi si ca am fost meniti sa o consumam pentru supravietuire si sanatate. Daca am fi carnivore sau omnviore adevarate am manca carnea cruda si insangerata. Gatitul carnii si asezonarea ei cu sare, ketchup, maioneza, mustar sau sos tabasco deghizeaza gustul oribil al carnii. Acesta este singurul mod in care noi oamenii am manca carne pentru ca refuzam sa o mancam insangerata ca adevaratele carnivore.

Avantajele vegetarianismului

Poti obtine multe beneficii din a fi vegetarian si oamenii au devenit mai constienti de beneficiile pe care le are asupra sanatatii. Problemele privind drepturile animalelor sunt doar unul dintre motivele datorita caruia oamenii au decis sa obtina o dieta vegetariana. Oamenilor incepe sa le pese mai mult de mediu. Insa, motivul principal pentru care majoritatea oamenilor incep o dieta vegetariana este datorita beneficiilor asupra sanatatii.

animal-life-20110523-143553Carnea nu e buna pentru bine pentru ca iti afecteaza gandirea. Asta este in special adevarat daca mananci carne rosie; carnea alba are grasime mai putina comparativ cu carnea rosie. Consumul excesiv de grasimi in corpul tau poate rezulta intr-un nivel inalt de colesterol. Daca tu crezi ca vei arata sfrijit sau bolnavicios daca nu manaci carne, gandeste-te de doua ori. Imagineaza-ti ca vacile, caprele, gorilele, elefantii, rinocerii si asa mai departe, sunt toti vegetarieni (ierbivori) dar uita-te cat de dure sunt aceste animale. Ele au de asemenea si o durata de viata mai lunga comparativ cu carnivorele (animalele mancatoare de carne). [nota mea: campioana este testoasa gigantica – 150 ani; ok, este reptila, dar traieste de 4 ori mai mult decat ‘surorile’ ei carnivore 🙂].

Daca te uiti la gaini si vulturi (carnivore), aceste animale mananca aproape orice si observa cat de bolnavicios arata [nota mea: da, si gainile mananca – in mod nativ – o doza insemnata de ‘carnita’: rame, insecte, viermi etc.]. Chinezii cred ca chi-ul sau forta vietii din corp este mai scazuta cand consumi carne si asa cred si indienii cu principiile lor antice yogine (forta vietii la ei este numita prana).  Marii maestrii Tai Chi din China erau experti in conserva chi-ului lor. Chiar si daca unii maestri nu erau vegetariani tot aveau o dieta echilibrata. Acum este dovedit stiintific ca o dieta echilibrata vegetariana este mai buna comparativ cu o dieta cu carne.

Top-10-Sources-of-Veggie-ProteinExista multe lacune in privinta dietei vegetariane; proteinele sunt unul dintre subiectele principale de dezbatare, pentru ca multi oameni cred ca poti obtine proteine doar din carne. Vegetarienii obtin multe proteine cand mananca o varietate de fructe, legume si cereale. Ce nu primesc vegetarienii sunt proteinele in exces din dieta traditionala americana. Acest tip de dieta duce la toxicitate in ficat, supraincarcarea rinichilor si boli de deficienta minerala.

Multe persoane cred ca o dieta vegetariana nu este una echilibrata. Dietele vegetariene au o proportie mare de trei nutrienti macro si anume carbohidrati complecsi, proteine si grasime. Sursele de mancare vegetariana (plantele) tind sa fie surse mai crescute de nutrienti micro. Un alt mit care se cere clarificat este asa numita lipsa de calciu la vegetarieni. Multe legume – in special cele verzi cu frunze – sunt o sursa buna de calciu. Adevarul este ca vegetarienii sufera mai putin de osteoporoza (o deficienta de calciu care duce la oase slabite).

Nu este intentia mea sa fortez oamenii sa devina vegetarieni [nota mea: exista si o varianta ‘de tranzitie’ – vezi filmul de mai sus]. Insa, vegetarianismul este raspunsul meu pentru o sanatate completa si o stare de bine. Cele trei aspecte ce trebuie luate in considerare fata de vegetarianism sunt: spiritual, mental si fizic (nutritional).

Persoana ce aspira la spiritualism incearca sa lucreze la sine. Scopul cresterii spirituale este de a ne indeparta de natura animala si de a ne apropia de cea mai umana pe care natura a intentionat sa o avem. Mancatul carnii inhiba acest lucru. Aceeasi stiinta care incearca sa ignore exsitenta unei forte mai presus ca omul a demonstrat ca nivele de agresivitate sunt mult mai inalte la cei care mananca carne decat cei care nu mananca! Instinctele animalice devin mai puternice de fiecare data cand mananci carne. Un alt aspect spiritual al mancatului de carne este atunci cand trebuie sa pui sub semnul intrebarii necesitatea si metoda uciderii animalelor [nota mea: va recomand filmul de mai jos]. Insa, fiecare are propriile valori pe care trebuie sa si le determine pentru sine. Nu acesta e scopul disertatiei mele, de a forta un comportament moral asupra nimanui. Majoritatea persoanelor spiritual cred in aure. Fotografia Kirliana ne arata ca un camp de forta inca ramane in jurul carnii moarte sau amputate. Adopti aura acelui animal cand ii mananci carnea moarta. Fructele si legumele au o vibratie mai inalta a aurei decat produsele animale.

„Esti ceea ce mananci”, este un slogan pe care imi place sa il folosesc pentru a portretiza aspectele morale ale vegetarianismului. Cand animalele sunt macelarite, enzime ale fricii si agresivitatii sunt imprastiate in tesutul muscular. Ele raman in carne pana in momentul in care consumatorul ingereaza carnea si adopta aceleasi emotii. Fructele si legumele nu au emotii; astfel, cand sunt culese nu secreta celule emotionale inainte de digestie. Enzimele din fructe si legume alimenteaza corpul cu nutrienti suficienti care intotdeauna vor sustine corpul cu o stare mentala sanatoasa.

Fructele si legumele sunt bogate in nutrienti; exact lucrul de care are nevoie corpul pentru a trai o viata fara boli si durere. Nu se poate spune acelasi lucru si despre carne. Nutritional vorbind, sistemul digestiv alcalin al oamenilor nu poate descompune substantele acide din carne.

Cancerul de colon este violent! Acesta e cauzat de evacuarea inceata si putrefactia carnii in colon. Vegetarienii de-o viata nu vor suferi niciodata de o astfel de boala. Multi mancatori de carne considera carnea ca fiind singura sursa de proteine. Insa, calitatea acestei proteine este asa de scazuta incat o cantitate foarte redusa din ea poate fi utilizata de catre oameni, din cauza combinatiei incomplete de aminoacizi (caramizile proteinei). Studiile arata ca americanul de rand obtine de 5 ori mai multa cantitate de proteine decat e necesar. Este un aspect medical obisnuit ca proteinele in exces sunt periculoase. Pericolul principal al carnii in exces este consumul de acid uric (produsul deseu ramas din procesul digestiei proteinelor). Acidul uric ataca rinichii si descompune celulele numite nefroni. Acest lucru este numit nefrita; cauza principala a acestei boli este supraincarcarea rinichilor. Proteine mult mai benefice se gasesc intr-o lingura de tofu sau soia decat in portia obisnuita de carne!

Ai vazut vreodata ce se intampla cu o bucata de carne care sta in soare timp de 3 zile? Carnea poate sta in caldura intestinului cel putin 4-5 zile pana sa fie digerata. Nu face nimic decat sa astepte trecerea. Deseori, sta acolo mult mai mult. Doctorii au gasit urme de carne nedigerata ramase in colon chiar si cateva luni. Terapeutii de colon vad intotdeauna carnea care trece prin oameni care sunt vegetarieni ani la rand, astfel indicand ca carnea ramane nedigerata acolo mult timp. Ocazional acest lucru a fost documentat in persoane vegetariene de 20 de ani.

catlasUnii vegetarieni spun ca se simt mai satisfacuti dupa ce mananca. Motivul pentru acest lucru este ca sunt mai putine cetone (substance digestive de proteine) formate cand proteinele din legume sunt digerate. Pentru multi, cetonele cauzeaza greata care poate fi interpretata in mod normal ca o dorinta scazuta de a manca datorita acestei senzatii inconfortabile de greata. Desi corpul cere mai multa mancare, papilele gustative tolereaza mai putin. Acesta este pericolul dietelor cu substante bogate in proteine. Acest nivel anormal de crescut al cetonelor este numit cetoza si se refera la starea de infometare pe care corpul o suporta datorita inabilitatii apetitului de a cere nutritie. Majoritatea americanilor care mananca tipul gresit de carbohidrati nu recunosc niciodata cantitatea crescuta de carbohidrati complecsi necesari rastunarii acestei stari. Tine minte ca atunci cand nivelele de cetona din sange sunt prea crescute duce la o aciditate anormala a sangelui numita acidoza.

slide-3-728Tigrii sau leii care mananca carne au un sistem digestiv acidic. Acidul nostru hidrocloric nu este destul de puternic pentru a digera carnea. De asemenea, intestinele lor au aproape 150 de cm, si nu sunt incolacite si intoarse, strat peste strat, compactate intr-o arie mica cum este intestinul uman (care are 6 metri).

Carnea este inghetata o perioada lunga de timp. Unele carnuri (in special pasarile de curte) sunt congelate si doi ani. Temperaturile inalte nu ucid toate speciile de bacterii. Mai rau de atat, pe masura ce este transportata si stocata, carnea inghetata este decongelata si congelata de mai multe ori. Acest lucru este aproape de neevitat.

Mancatorii de carne sufera mai frecvent de la toxinfectii alimentare decat vegetarienii. Statisticile arata ca fiecare american a avut o toxinfectie alimentara cel putin o data. Cand te-ai simtit rau, ai avut diaree sau ti-a fost greata la stomac, cu siguranta nu ai avut nici cea mai mica idee ca ai fost otravit de necrofagii ramasi pe carcasa moarta pe care tocmai ai mancat-o.

Carnea este costisitoare si cea mai rispitoare sursa de resurse. Cand o persoana inlatura carnea din dieta lui/ei o noua lume a mancarii se deschide. Gatitul si preparea vegetariana nu este mai consumator de timp decat gatitul carnii. Costa mai putin de jumatate sa mananci vegetarian decat sa mananci carne. Exista mancaruri vegetariene excelente, nutritive si usor de preparat decat sunt mancaruri italienesti, chinezesti, etc.

In plus, te poti bucura de mult alte mancaruri pe care nu le-ai gustat vreodata datorita nebuniei carnii. Majoritatea consumatorilor au mancat nu mai mult de 5-6 varietati de boabe sau legume. Acesta este mai putin de 10% din ce este disponibil.

In opinia mea, exista mult mai multe beneficii din a deveni vegetarian decat sunt in a ramane un mancator de carne. Datorita faptul ca am fost crescut cu carne, am experimentat ambele lumi. Ca un mancator de carne am fost constant bolnav, obosit sau supraponderal. Ca vegetarian sunt sanatos, plin de energie si cu greutate perfecta. Iubesc sa fiu vegetarian si se vede. Pentru ca imi doresc ce e mai bun pentru mine, e un reflex sa iti doresti ce-i mai bun si pentru altii. Din experienta mea si cercetari, sa devii vegetarian este cel mai bun lucru pe care cineva il poate face pentru corp si spirit.

**

La final, va las cu un interviu acordat de doctorul nutritionist Serban Damian, presedinte al Ro Club Maraton, care ne spune ce se intampla daca excludem carnea din alimentatie (raspunsul o sa va surprinda! :)). Enjoy!

PS – nu mai stiu daca am amintit de impactul negativ pe care il are industria de crestere (si procesare) a animalelor asupra mediului… – click aici.

PS’ – am verificat, in limita posibilitatilor, informatiile din acest articol. Totusi, pentru a avea o imagine completa (si cat mai aproape de adevar) a avantajelor si dezavantajelor unui regim vegetarian, recomand cu caldura sa va documentati (Google :)) si sa aprofundati acest subiect (inclusiv o verificare a comentariilor si sugestiilor venite pe blog in urma publicarii articolului).

53 responses to “Suntem sau nu facuti pentru a consuma carne?

  1. Articol gen „Senzationescu”. Omul ia avantajele dintr-o parte si dezavantajele din cealalta parte. Cam mega partinitor, nu? Impartialitatea informatiei mai spune ceva cuiva? Educatia alimentara cine o face? Majoritatea spun „nu manca aia ca o sa mori, si o sa arati ca o gaina -de unde pana unde carnivora??- (dar uita de tigrii si leii pe care ii pomeneste 1 paragraf mai jos, tot carnivore); mananca d-astea, ca uite, elefantii, gorilele, rinocerii…”. Si totusi, nimeni nu zice: „grasule, lasa tacamurile si mananca mai rar si mai putin de la shaormerie si kfc; si mai fa miscare fizica.”
    Pacat de restul articolelor de pe acest blog.

    • Merci frumos pentru comentarii. Evident, nu pot fi ‘pro’ carne, alcool, tutun, sedentarism, alimente rafinate etc. Am fost ‘acolo’ si am vazut ‘beneficiile :). In plus, articolele (si reclamele, educatia, obisnuinta etc.) sunt predominant favorabile obiceiurilor de mai sus, asa ca incerc sa echilibrez balanta :). Nu judec oamenii, vorbesc in continuare cu fumatori, carnivori, sedentari etc…

  2. Pingback: Va invit sa “pozati” pentru o carte ! | EXPLORING OUR LIMITS

  3. Cand ai vazut „beneficiile”, aveai aceleasi obiceiuri ca acum? Ma refer la sport, time management, disciplina, etc.
    si apropos, eu am caninii mai ascutiti decat cel din poza din articol…
    Si pt ca tot ziceai de echilibru:
    http://www.gnolls.org/1444/does-meat-rot-in-your-colon-no-what-does-beans-grains-and-vegetables/

    • pentru toate articolele pro exista si contra 🙂 Pe goole, la „colon meat””, dupa articolul tau urmeaza asta: http://www.health.harvard.edu/fhg/updates/Red-meat-and-colon-cancer.shtml

      • „high consumption of meat is linked to an increased risk of colon cancer”, respectiv „Heavy meat consumption increases your risk of dying from all causes”. In primul paragraf al ambelor articole.
        High, as in excess. Deci, „hai” sa intelegem ce inseamna sa mananci cat trebuie si sa faci excese. Cum spuneam, disciplina alimentara e mult mai valoroasa decat ce anume mananci. Asta e replica mea la articolul din postul tau. Dar articolul tau de mai sus nu e replica la comentariul meu. Nici macar nu are legatura.
        Ce am vrut sa subliniez in articolul pus de mine (replica la articolul tradus in postul tau) e ca carnea este digerata destul de bine de organismul uman, nu putrezeste in colon, nu raman bucati agatate prin intestine (spre deosebire de semintele si alte bucati de legume eliminate aproape in intregime a doua zi).
        Nu mi-ai raspuns la: „Cand ai vazut “beneficiile”, aveai aceleasi obiceiuri ca acum? Ma refer la sport, time management, disciplina, etc.” Multumesc.
        High, as in excess. Deci, „hai” sa intelegem ce inseamna sa mananci cat trebuie si sa faci excese. Cum spuneam, disciplina alimentara e mult mai valoroasa decat ce anume mananci. Asta e replica mea la articolul din postul tau. Dar articolul tau de mai sus nu e replica la comentariul meu. Nici macar nu are legatura.
        Ce am vrut sa subliniez in articolul pus de mine (replica la articolul tradus in postul tau) e ca carnea este digerata destul de bine de organismul uman, nu putrezeste in colon, nu raman bucati agatate prin intestine (spre deosebire de semintele si alte bucati de legume eliminate aproape in intregime a doua zi).
        Nu mi-ai raspuns la: „Cand ai vazut “beneficiile”, aveai aceleasi obiceiuri ca acum? Ma refer la sport, time management, disciplina, etc.”
        Multumesc.

  4. Inca o chestie, mi-a spus-o un amic vegetarian: de cand comparam ierbivorele cu vegetarienii?? Punem un semn de egal intre cei doi termeni?

  5. Omul pana la urma are 50% din DNA la fel cu al unei banane , asta nu inseamna ca suntem pe jumatate banane (poate unii) deci comparatii cu alte animale sunt inutile

  6. http://www.lookchem.com/chempedia/health-and-chemical/9015.html
    Bottom line:
    „…we can see that it is very important to keep a balanced diet in daily life”
    Balance is everything.

  7. Deci e OK sa mancam un biftec tartar sau un carpaccio? Sau un sushi/sashimi binenteles! 🙂

  8. In primul rand, apreciez persoanele care duc o dieta vegetariana, vegana, raw-vegana, Este necesara o disciplina aproape militareasca si misiuni cateodata imposibile pentru „un simplu pranz”, intr-o lume plina de mancare proasta, nehranitoare.
    INSA: articolul prezinta o gramada de greseli preluate de zeci si sute de site-uri de nisa. De cand pana unde asociem oamenii cu erbivorele?
    Acum:
    – Unghii vs. gheare. Maimutele au si ele unghii, si-s omnivore. Daca eram erbivori, dupa logica articolului trebuia sa fim posesori mandri de copite si, dupa caz, de coarne.

    – Tractul digestiv al omului este de ~9 metri, adica undeva pe la 5 ori mai mare decat lungimea sa si nu de 10-12 ori. Ah, si asta se invata in clasa a VII-a… http://anatomie.romedic.ro/sistemul-digestiv

    – pH-ul salivei umane este undeva intre 6.2 si 7.4, adica slab acid – neutru – slab alcalin (functie de alimentatie), nicidecum alcalin si-atat. http://en.wikipedia.org/wiki/Saliva

    – Acidul gastric. Traducerea corecta este acid clorhidric, acid hydrochloric este termenul in engleza. Dar vegetarienii aplauda oricum. La om are pH de 1.5 pana la 3.5, in timp ce pH-ul unui carnivor este situat undeva intre 1 si 2. De unde pana unde „de 20 ori mai slab decat al carnivorelor”? Scala este intre 0 si 14, unde valori sub 1 topesc metalul. Aberant.
    http://en.wikipedia.org/wiki/Gastric_acid

    Andrei, nu prelua articole care fac spam pe tot netul, cu informatii gresite, care prezinta intr-un mod partinitor avantajele dietei vegetariene in antiteza cu dezavantajele alimentatiei carnivore.
    Cred in continuare in dieta vegetariana ca este una foarte buna pentru corpul uman, dar nu expusa in halul asta. Daca exista o informatie, ea se trece prin creier, nu prin maduva spinarii! Nu mai puneti botul la toate articolele de slaba calitate, fara surse de calitate si verificabile, pentru motivul ca va impartasesc aceeasi parere! Of, duamne!

  9. daca tot vorbim de salbaticie hai sa spunem ca cerealele, fructele si legumele sunt „domesticite” si un mare factor de dezechilibru ecologic prin faptul ca se defriseaza masiv pt a hrani omul ierbivor( asa ca nu suntem mai buni si mai puri fiindca nu omoram porcul crescut special pt asta fiindca indirect omoram tigrul, elefantul etc animale pe cale de disparitie), porumbul modificat , soia necesita o procesare temeinica…etc deci niciun animal ierbivor salbatic nu mananca neconditionat asta :). asa ca sincer nu m-ai convins doar pt ca vrei sa slabesti si ti-e sila de carnea ta :). Eu sustin consumul responsabil si cumpatat din orice aliment neprocesat – altfel toate aceste teorii nu imi par sanatoase

  10. Nu ma simt in neaparata masura sa comentez, deoarece am o relatie ‘du-te – vino’ cu carnea si mai mult, am mancat carne mai mult timp decat nu am facut-o. Insa, daca tot un comentator vorbea de beneficii clar legate de asta, in timp ce intregul mod de viata este acelasi:

    Fac sport serios (zic eu serios) de cativa ani. Nu-s atlet de performanta, insa vara alerg de cateva ori pe saptamana, de multe ori cam 10km. Si nu obosesc, ma opresc din plictiseala (ma invart in cerc prea mult). Pot sa fac orice tip de antrenament cardio, fara sa obosesc. Am avut o relatie asemanatoare cu fumatul. Nu-s fumatoare, cochetam cu asta din cand in cand (acum deloc). Fast food nu mai bag din liceu, sucuri deloc (sau de 3 ori pe an, hai).

    Ce-am observat in perioadele de mancat carne si vegetarism. In primul rand, tenul imi arata mai bine. Am tenul gras de obicei. Cand nu mananc carne, se vede. Mentionez si ca folosesc mereu aceeasi gama de cosmetice. Ma simt usor mai bine, parca am mai multa energie (ca inlocuiesc carnea cu alimente mai bune) si nu am senzatia ca ceva imi cade greu dupa masa, cum o aveam cand mancam carne.

    In principal, decizia mea de a nu mai consuma carne s-a datorat unei prietene care a avut probleme destul de puternice hormonale cauzare, spun medicii, de hormonii din carnea de pui. Daca as avea sursa sigura si ‘curata’, as consuma cu moderatie. Carnea de supermarket de la noi, NU.

    Mai am exemple ale unor apropiati, insa ma opresc aici. Insa pana la urma, chestia cu carnea este o alegere. Daca vrei sa renunti, poti s-o faci usor, ai cu ce sa o inlocuiesti fara sa te simti slabit sau in vreun fel negativ.

  11. Sunt atat de multe greseli legate de informatii de baza din biologie si alte domenii incat nu ma pot abtine. Nu am nimic cu vegetarienii, e alegerea fiecaruia cum mananca si cumt raieste, dar daca vrei ca argumentele tale sa aiba vreo valoare trebuie sa exagerezi mai putin si sa te documentezi mai mult.
    – istoria documenteaza consumul de carne pe tot parcursul ei, nu stiu de unde ai scos ca stramosii nostrii au trait in principal cu regim vegetarian;
    – si noi avem „gheare” dar le taiem pt ca ne deranjeaza cand scriem la calculator si cand curatam legumele cu cutitul sau folosim alte instrumete. Lasa-le sa creasca cativa ani si poti compara atunci;
    – transpiratia nu este conditionata de tipul de alimentatie ci de specia ta, de conditiile de mediu etc. Carnivorii nu „transpira” prin limba pt ca au mancat carne, ci isi regleaza temeratura pe acolo pt ca de obicei au blana foarte groasa ca sa se protejeze de frig, ma rog e o discutie lunga si in afara subiectului
    – dintii frontali ai oamenilor sunt ascutiti, altfel am avea masele in toata gura :). Asta e chiar una din dovezile cele mai clare ca oamenii sunt omnivori – prezinta AMBELE tipuri de dinti pentru a putea mesteca AMBELE tipuri de alimente;
    – sistemul digestiv cu toate glandele, secretiile, intestinele etc. seamana cu al „ierbivorelor” pt ca amncam si plante. Este evident ca daca mananci si-si trebuie sa ai la dispozitie elementele necesare ca sa le digeri pe ambele, insa nu se exclud una pe alta. E ca si cum ai spune ca daca esti roman dar vorbesti perfect engleza, de fapt esti la origine destinat a fi englez pentru ca vorbesti engleza la fel ca englezii… WRONG – esti bilingv. La fel si la mancare – suntem omnivori.
    – dezgustul pentru carne si sange este strict al tau si al altor catorva oameni. Nu pot inventa procente insa sunt extrem de multi oameni care prefera carnea cruda sau gatita foarte putin „in sange”, sunt oameni care mananca sangele si preparate din sange, oameni carora le place chiar carnea cruda etc. Nu o mancam asa pt ca e riscant sa te imbonlavesti daca animalul a fost bolnav. Ba chiar cu cat e mai procesata si gatita e mai greu de digerat. Oricum procentul este foarte mare, incepand cam cu aproape toata Franta 🙂
    – mancam carnea gatita fiindca nu putem sa taiem in fiecare zi in casa cate o gaina sau o vaca sa le mancam proaspete. Avem nevoie sa reziste mai multe zile. Este vorma de conservarea alimentelor si nu are nicio legatura cu faptul ca nu vrem sau nu putem digera carnea cruda.
    – daca ne compari cu vacile, te invit sa mananci tu numai iarba si frunze 2-3 ani si sa vedem apoi daca esti la fel de viguros si sanatos ca o vaca. Fiecare specie are alimentatia potrivita ei si nu este corect sa le compari intre ele pt ca nu sunt comparabile. Mie mi se par foarte vigurosi si leii sau tigrii, nu arata deloc anemici sau sfrijiti, nu traiesc mai putin sau nu au mai putina energie ca o vaca.
    – scuza-ma dar broastele testoase sunt reptile, nu inteleg de ce le compari cu mamiferele? Iar insectele in primul rand nu sunt carne. Gainile si vulturii nu arata bolnavicios, asa arata ele sunt pasari si au alta forma =), din nou – nu sunt mamifere, nu au ce cauta in discutie. Oricum acestea sunt detalii invatate in clasa a 5-a si le gasesti la prima cautare pe google, wikipedia etc.
    In general, chiar daca sunt explicit parerile tale personale, faptul ca sunt atatea greseli de baza demonteaza complet majoritatea argumentelor, iar articolul isi pierde complet credibilitatea. Pe viitor incearca sa te documentezi mai mult, inclusiv cu trimiteri mai degraba la studii stiintifice reale, nu la articole publicate de amatori pe internet, iar pentru a evita greselile de baza se gaseste acum orice informatie pe net.

    PS: padurile taiate ca sa plantam legume modificate genetic ne reduc oxigenul din aer, provoaca dezechilibre dezastruoase in natura si in clima si pana la urma rezultatul sunt niste legume deja toxice, tratate cu fertilizatori care ne cresc riscul de cancer mult mai mult decat consumul de carne. Cred ca asta e mult mai grav decat faptul ca mancam „animale nevinovate” sau ca se „basesc vacile”

    • Merci frumos, Cristina! Usor-usor, invatam si noi 🙂 Dincolo de problema morala (totusi, omoram niste fiinte, nu??) si de mediu, sunt curios sa aflu de ce carnea se afla pe lista primelor alimente scoase din dieta pacientilor bolnavi de cancer?

    • Pentru a raspunde la pct. 1 – ce mancau stramosii nostri, de la primate pana in prezent: http://tolweb.org/treehouses/?treehouse_id=4446

      • Pai te cam contrazici cu propriul link:

        „Diet

        Firstly, it is well documented that species such as Homo erectus employed the use of many stone-based tools to help in their daily activities. The style of some tools used lead archeologists to believe that they were used for cutting, specifically for meat. This suggests that there is a higher consumption of meat, which is also supported by the jaw and canine structure of the skulls, which were significantly altered as compared to Australopithecus.”

        Homo erectus, forma moderna a omului evoluat din primate (1.8 – 1 Mil. ani in urma) se hranea cu… carne! Sau vrei sa faci referinta la dinainte de homo erectus? Nu inteleg. Daca da, e absurd. O sa incingem o discutie despre ce mancau bacteriile pana la urma, ca de acolo am evoluat toti.

        • Vezi te rog Homo Sapiens 🙂 For about 190,000 years, Homo sapiens followed a hunter-gatherer lifestyle similar to that of Homo neanderthalensis. Their diet consisted of the same wild game, fruits, vegetables and nuts.

          • Dieta este strans legata de ecosistemul in care si-a facut adapost omul. Daca era plin de fructe in jurul sau, daca misunau pe el animalele ca-n Dr. Doolittle, daca era tundra sau desert, etc. Nu-mi spune ca vechii eschimosi mancau fructe. De mare, poate!

          • …si in continuarea articolului din linkul tau (parte omisa de tine intentionat):

            „Studies of indigenous populations who generally did not make the move to organised agriculture indicate that based on location, populations are mainly fruitarian, omnivorous, or carnivorous, although they still consume other foods.

            For example the bushmen of the Kalahari consumed a diet that was omnivorous, and consisted of vegetables and nuts with 20% of the protein intake coming from wild game. General macronutrient ratios of protein, lipid and carbohydrate were almost equal (33% all round). Others, such as tropical islanders, consumed mostly a fruitarian diet. Eskimos and old Native Indians once consumed a diet that was almost 40-50% animal based fat, with 40% of the fat being saturated, and generally subsisted on a high-protein, high fat diet.”

  12. Articolul acesta este de o grava forma de lipsa de creier ca sa nu spun de altceva. O grava lipsa de ratiune. Ok! Esti vegetarian, asta este foarte bine dar nu veni cu o teorie ca si cum toti ar trebui sa fim asa. Nici eu nu suport violenta asupra animalelor, sau sa mananc intr-una carne. Si eu accept ideea de vegetarian, dar cum am specificat mai sus, este prea mult sa spui ca a manca carne este total gresit. In spatele omului se afla milenii intregi de evolutie care si-au lasat amprenta. Sa dovedit de mult timp ca amul avea altfel dantura sau stomacul si ca era obisnuit sa consume carne cruda. Imi pare rau ca tu ai evoluat odata cu noi doar cu trupul nu si cu mintea. Este perfect normal ca in secolul 21, omul sa prepare ceea ce gateste si este la libera alegere a fiecaruia ce consuma.
    Respect faptul ca susti vegetarismul si tot ce tine de el, dar cand un om spune ca esti beat esti liber sa nu-l crezi…cand mai multi de 2 deja afirma asta, numai conteaza ce sustii tu si ar fi cazul sa te duci acasa sa te culci si sa ii crezi. Nu poti afirma ca 6 miliarde de oameni se inseala si ca tu ai dreptate, altfel spus iti poti sustine punctul de vedere si fara sa spui ca tu ai dreptate si altii nu invata ideea de nuantare

  13. Articolul asta m-a enervat prin negarea adevarului si sferturile de adevar denaturate. Andrei, ai denaturat si inversat totul. Ai tradus un articol facut de cineva, nu stiu cine e si nu ma intereseaza, in total dezacord cu logica si stiinta. Nici macar nu ai studiat mai mult inainte de a traduce acest articol ridicol in care argumentul suprem e aciditatea lichidului gastric uman „de 20 de ori mai mica decat a carnivorelor”, ca sa fie totul clar ca nu suntem carnivore. Stii ce semnifica acest lucru? Ca are pH-ul cu 0.3 mai mare. La pH de 1-2 nu conteaza, e acid puternic ce dizolva tot. Este exact cat trebuie pentru a dizolva carnea si grasimile in componentele de baza, dar nu poate dizolva celuloza, iar zaharul si amidonul sunt partial digerate. Bacteriile din colon fac posibila digerarea vegetalelor. Dantura umana e in evolutie, vine dinspre o dantura de omnivor, ce tragea de carne cruda la greu si se indreapta catre o dantura ce nu poate mesteca decat hrana tocata deja. Te alaturi inconstient (dar probabil bine intentionat) celor care denatureaza adevarul pervers si constient, contribuind la umplerea netului cu informatie falsa, ce mai apoi e luata drept adevar de oamenii neinformati. Consecintele sunt uneori grave.

    Un coleg de-al meu a gasit pe net „Studiul China” si a fost marcat de „adevarul” de acolo. Nu a cautat sa afle si daca studiul ala nu cumva era combatut de cineva, daca nu cumva s-a dovedit fals sau partial fals. Asa ca a devenit vegetarian instant, mai ales ca a vazut si niste clipuri video cu maceluri ale animalelor in abatoare. Un factor psihologic a declansat un declic, iar studiul ala a fost confirmarea pe care o astepta. Eu i-am atras atentia ca o astfel de schimbare brusca e periculoasa, sa incerce o tranzitie usoara catre vegetarianism. Dupa 3 luni de ros vegetale si seminte a facut apendicita (ghinion, cam multe seminte intr-un interval scurt), iar medicul i-a spus ca prezinta un risc operator, pentru ca analizele aratau ca ale unui mosneag de 74 de ani ce nu are hrana suficienta. Era praf la analize, malnutrit si total lipsit de vlaga. Dupa operatie a trecut la regimul omnivor si a recunoscut ca e o tampenie. Basca faptul ca-l costa enorm sa gateasca doar vegetale.

    Asa ca mai usor cu afirmatiile categorice ca suntem intr-un anume fel, dar ne negam originea.

  14. bitchingthatmovie

    Comparatia cu felidele este exagerata. Ele-s exclusiv carnivore (si vaneaza, de unde si coltii cu car etre’ sa sfasie carnea), iar noi suntem OMNIVORI. Mancam SI carne, nu DOAR carne, astfel incat caninii sunt mai mici. Dar sunt. Ca, altfel, aveam ori dentatie (da, dentatie) de iepuri cu crestere permanenta si tocire, ori 4 stomace de rumegatoare (ca vacile). E un trend sa fii vegetarian, te face sa te simti mai cumva, in realitate nefiind sustinit de absolut nimic in afara de o stare boema.

  15. Ai o problema. Esti obsedat de cancer. Si pentru ca ti-ai creat o impresie ca daca mananci vegan nu o sa faci cancer incerci pe toata lumea sa convingi asta ca sa ai tu o explicatie. Esti inconjurat de mancai de carne si te enerveaza, iti cam fac pofta, am impresia. Cel mai important este sa ai o alimentatie echilibrata, sa mananci din toate cate putin si sa iti mentii o greutate normala si sa faci sport in fiecare zi.
    Sa incerci sa demonstrezi ca omul este ierbivor este o tampenie dovedita de milenii de oameni care mananca animale.
    Daca esti vegetarian trebuie sa ai grija sa iti iei toti aminoacizii esentiali din legume si fructe ca daca nu o sa ai probleme.
    Te salut, ma duc sa mananc un cotlet de porc si doua sarmale ca mi s-a facut foame. Iti urez pofta buna si tie, orice combinatie flatulenta ai manca.

    • Da, iti dau dreptate. Am avut colegi si prieteni care au murit de cancer la 30 si chiar 25 de ani. Nu stiu daca de la carne sau din cauza altor alimente, dar cert este ca subiectul ma preocupa si imi pare rau daca ofensez prin asta.

  16. Cheia este o dieta foarte bine echilibrata, nu extremele. http://www.westonaprice.org/traditional-diets/out-of-africa

    • Cunosc cazuri de imbolnavire de cancer din randul vegetarienilor care au adoptat acest tip de alimentatie din motive de „fashion”. N-au avut nici un antecedent medical notabil si totusi… cum? Pai fructele si legumele din comert (chiar si cele de la tarani) sunt pline de pesticide. In 2006 am vorbit cu o asistenta de la un centru medical privat si mi-a spus ca la clinica lor e invazie de bolnavi de cancer vegetarieni.
      Vrei fructe si legume curate? Alea nu-s pe tarabe. Ti le cultivi singur, asa ai certitudinea ca-s ok. Pana atunci, facem vanzare bisnitarilor si ne mintim singuri ca traim sanatos.
      Sanatate multa! (Mai ales mintala).

  17. lasand la o parte faptul ca plantele sunt fiinte vii si sunt ucise in procesul digestiei ,ce facem cu faptul ca este necesara uciderea animalelor daunatoare recoltei cum ar fi soarecii de camp sau insectele,ca sa nu mai vorbim de eliminarea habitatului unor animale ,ca sa facem loc culturii agicole.Prin urmare si vegetarienii ucid animale.

  18. nu vream sa ma bag, da hai. odata am stat cu tata, cu bunica, cu toata familia, la o coada de un km in piata amzei, in vremurile intunecate, ca se zvonea ca baga ciolane. am stat asa mult acolo ca am avut timp sa facem si alte chestii, sa dezbatem, sa visam, sa contemplam grotescul situatiei. s-a iscat si o bataie generala la un moment dat. mai mult un ifos, o harjoana. ba chiar, am vazut prima data razboiul stelelor cu mamaie, la un tv mic color, intr-un autocar care astepta turisti englezi ahtiati pesemne dupa freak show ieftin, ca dennis rodman in ziua de azi. soferul autocarului era miscat sa vada doua maimute slabe ca noi naucite de un tv color pe scarile autocarului, ne-a bagat casetele in bucla si ne-a servit cu ciunga. mirosea a libertate autocarul ala. mamaie a apreciat jocul actoricesc al robotului auriu c-3po, eu m-am indragostit de printesa leia, mmmm.
    pe-nserate coada la ciolane s-a dizolvat, si aproape ca ne parea rau, nu de ciolane, ca oricum nu speram, ci ca ne desparteam. devenisem o familie. foamea era liant. turistii englezi au revenit si autocarul a disparut si el in noapte. in bucurestiul pustiu, sau pustiit, se dadea stingerea. cativa caini umblau dupa himere, apatici. am plecat si noi catre satucul de departe, incarcati cu amorteala aventurii, si doua franzele smulse eroic la alta coada.
    citind franturi din articolul tau, Fanica, realizez ca al batran ciuruit la targoviste poate ne voia binele, si noi nu eram asa emancipati ca sa-l intelegem cum se cuvine pe vremea aia. iarba si cereale am tot halit si iti dau dreptate, eram ca niste ogari, sprinteni si sanatosi.
    acuma, insa, daca nu e cu banat, as face o mica paranteza. demonstratia ta eu o iau de buna, sunt insa cateva mici exagerari, sau mai curand excese de modestie, ici colo… asa in euforia ta, zici ca erai grasut si bolnavior, si eu, cum te-am cunoscut la vremea respectiva, cand nu-ti refuzai ciozvarte sau cincizeci de scandic, tin sa te corectez aici si sa-ti aduc aminte ca nu erai nici grasut, nici obosit, si chiar aveai mai multa blana, si mai lucioasa. plesneai de sanatate. dar ok, poate ai vrut asa sa-ti intaresti argumentele, si poate azi te simti mai bine in pielea ta, si eu te cred, te crede taica, stai frumusel.

    eu alta dilema am, parca mai zisesem si cu alta ocazie cand imi facusem aici nerusinatul autoportret cu urechile ciopartite; dilema mea e asta, eu cu cine votez? pardon, eu ce sa mananc?!? ca-mi transpira limba ca un vermorel, n-am saliva, ci venin, intestinele sunt pe jumate cat corpul care nici el nu trece de media pigmeilor, dintii imi ies prin mandibula ca la capcauni, am gheare de condor si stomacul mi-e o baie de acizi in care roca se preface in branza! fleica de vita nu mai ma satisface, cred ca o sa incep sa consum rechin si tigru siberian si gatlej de mamba verde, sau capete de gavial… help me bro!

  19. Sincer sunt dezgustat cand vad asemenea aberatii cum ca o dieta vegetariana este buna. Omul nu este nici pe departe vegetarian, nici macar omnivor(este omnivor doar daca nu are mancare si trebuie sa supravietuiasca), omul este carnivor. Comparatiile cu alte animale sunt inutile. Vreau doar sa subliniez cele mai mari indicii care arata ca omul este carnivor si care sunt avantajele. In primul rand dintii, si aici nu ma refer la forma lor, pentru ca forma s-a schimbat din cauza faptului aparitiei vorbirii. Dintii omului nu cresc pe toata perioada vietii ca la un erbivor, ci omul are mai intai dintii de lapte care sunt stricati din cauza laptelui matern. Laptele matern este foarte bogat in glucide care strica dintii(asta in cazul in care mama nu este decat o sclava a sistemului care pune banii chiar si in fata copilului si nu il hraneste asa cum trebuie, timp de 3 ani cu lapte matern), de asta acei dinti cad si se inlocuiesc cu unii pe care ii vom avea tot restul vietii. Acum sa luam cel mai important aspect si anume insulina. Oamenii nu sunt facuti sa consume carbohidrati de nici un fel, deoarece genereaza eliberarea de insulina care este un fel de toxina, sau cum spun eu un fel de steroid. Insulina este responsabila de imbatranirea noastra, din cauza acesteia ne dor oasele, facem riduri, diabet, aproape orice. Daca nu ai insulina in corp poti trai foarte multe si mai mult, sa arati mai tanar decat varsta din buletin. In plus analiza oaselor, fosilelor gasite arata ca oamenii mancau in proportie de min 95% doar hrana animala. Carnea nu cauzeaza cancer de colon, ci fibrele cauzeaza cancerul de colon. In al doilea razboi mondial s-a facut un studiu pe un soldat care avea o taietura la nivelul stomacului. I s-a introdus in stomac o bucata de carne care s-a digerat intr-o ora, iar apoi i s-au introdus niste legume care s-au digerat in 4 ore, trageti voi concluziile. Fibrele sunt probabil cele mai daunatoare lucruri pentru organism. Marea prostie legata de alimentele care tin de foame este o aberatie. Nu exista mancare care sa dea satietate. Insulina iti face foame, nu mancarea. Si cand spun ca omul e facut sa manance doar carne, aici ma refer ca ar trebuie sa manance 80% din calorii din grasimi si 20% din proteine. Si sa nu aud ca grasimile ingrasa, care zice asta inseamna ca nu stie pe ce lume traieste si probabil singura emisiune la care se uite este mireasa pentru fiul meu. Grasimile niciodata nu ingrasa, ele umbla prin sange pana sunt consumate. Carbohidratii ingrasa si punct. Fara carbohidrati nu te ingrasi, nu ti se astupa arterele cu grasime, mai clar traiesti perfect, asa cum este omul conceput. Si in plus indiferent de cat ai manca nu te vei ingrasa, caloriile sunt irelevante, conteaza doar sursa loc. Cine doreste sa ii spun mai multe poate sa ma contacteze pe facebook(Serban Petrea) si cu cea mai mare placere il ajut. O zi buna tuturor!

  20. Doamne ce articol retard. Nu avem ghiare deci suntem ierbivori. Logica de fier a omului din Neanderthal. Penibil.

  21. Pingback: Oamenii au fost facuti sa fie ierbivori / vegetarieni, nu carnivori sau omnivori. Omul este prin natura sa biologica vegetarian. Dieta ideala a oamenilor pentru o viata lunga si sanatoasa este alcatuita din produse vegetale – legume, fructe, seminte

  22. Pingback: Oamenii au fost facuti sa fie ierbivori / vegetarieni, nu carnivori sau omnivori. Omul este prin natura sa biologica vegetarian. Dieta ideala a oamenilor pentru o viata lunga si sanatoasa este alcatuita din produse vegetale – legume, fructe, seminte

  23. Pingback: Oamenii au fost facuti sa fie ierbivori / vegetarieni, nu carnivori sau omnivori. Omul este prin natura sa biologica vegetarian. Dieta ideala a oamenilor pentru o viata lunga si sanatoasa este alcatuita din produse vegetale – legume, fructe, seminte

  24. Pingback: Oamenii au fost facuti sa fie ierbivori / vegetarieni, nu carnivori sau omnivori. Omul este prin natura sa biologica vegetarian. Dieta ideala a oamenilor pentru o viata lunga si sanatoasa este alcatuita din produse vegetale – legume, fructe, seminte

  25. Pingback: Oamenii au fost facuti sa fie ierbivori / vegetarieni, nu carnivori sau omnivori. Omul este prin natura sa biologica vegetarian. Dieta ideala a oamenilor pentru o viata lunga si sanatoasa este alcatuita din produse vegetale – legume, fructe, seminte, sa

  26. Foarte interesant. Merita citit!

Lasă un răspuns către ra Anulează răspunsul